Din Bolivia Domnule Dan Goanţă, Am citit articolul dumneavoastră despre Argentina şi am fost plăcut surprinsă să aflu că aveţi nostalgii legate de tărîmul sud-american. Şi pentru că eu mă aflu de cîteva luni la porţile Argentinei, mai exact, în Bolivia, aş vrea să vă relatez cîteva dintre realităţile acestui spaţiu cultural aproape inaccesibil nouă, românilor, şi să vă dau dreptate că aveţi doar o impresie că ştiţi tot despre Argentina. De acelaşi entuziasm eram şi eu cuprinsă înainte să trăiesc pe acest continent. După aceea entuziasmul s-a transformat în extaz, avînd posibilitatea să văd Brazilia, Sao Paulo, centrul financiar al Americii de Sud cu acei zgîrie-nori comparabili cu cei din New York, apoi am aflat că voi locui lîngă casa în care a trăit Mario Vargas Llosa primii nouă ani ai copilăriei sale şi că am avut şansa să văd Anzii, care sînt fabuloşi, cu totul altfel decît Alpii sau Munţii Stîncoşi. Dar după ce trăieşti un timp aici, ajungi să-i dai dreptate unui prieten care spunea: "Aici trăieşte o lume vagaboandă, pentru care seriozitatea e o utopie." Ca european accepţi destul de greu anumite inconveniente ca: rătăcirea scrisorilor sau a pachetelor de către poştă (şi nu poşta normală, ci companii de poştă rapidă, cu renume...), gunoiul de pe străzi care se ridică rar şi neregulat, mentalitatea arhaică, sechele ale coloniei spaniole. Apoi, vreau să vă spun că poliţia este mult mai coruptă ca la noi. Un amic neamţ, care trăieşte în Argentina de un an, îmi povestea că s-a întîmplat o dată să-l oprescă poliţia în plin Buenos Aires pentru că vorbea la mobil în timp ce conducea, şi spun intenţionat "s-a întîmplat" pentru că aici nu există moda controalelor de rutină. Amicul meu intimidat i-a prezentat actele, în timp ce îi explica poliţistului că n-a ştiut că în Argentina există această lege care interzice convorbirea la mobil în timp ce coduci. Poliţistul