Cu mai mulţi ani în urmă, Andrei Pleşu a propus anului trei de la Istoria şi Teoria Artei (pe atunci, din motive ideologice, Muzeologie) o temă de seminar care pornea de la un text al Sf. Augustin. Fragmentul cu pricina era extras din De genesi contra Manihaeus şi suna aşa: "Trebuie, totuşi, să mărturisesc că nu ştiu la ce bun au fost create broaştele, muştele, şoarecii şi viermii, văd însă că toate sînt, în felul lor, frumoase, deşi, din cauza păcatelor noastre, multora ne par respingătoare". Acum, cînd Alex Leo mi-a cerut un articol pentru numărul din Dilema consacrat frumuseţii, mi-am adus aminte episodul studenţesc petrecut cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, am găsit varianta mea de răspuns din care, iată, îi ofer lui Leo un fragment nou-nouţ. Aşadar: Augustin avertizează, în fragmentul citat, că broaştele, viermii, şoarecii şi muştele nu sînt urîte în sine, ci doar ne par astfel din pricina păcatelor noastre. Iar păcatul, aşa cum se şi cuvine, introduce fără drept de apel ideea de moarte: "de aceea, zice apostolul Pavel către Romani, cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricină că toţi au păcătuit". Şi păcatului, prin moarte, i se asociază ideea de iad, de infern. "Moartea nu trebuie socotită rea, scrie Augustin în De civitate Dei, cînd a fost bună viaţa dinaintea ei, căci nu face moartea rea decît ceea ce urmează după moarte. Şi astfel nu trebuie să ne îngrijoreze mult cei care sînt sortiţi morţii de ce se va întîmpla după moarte, ci de locul unde vor fi siliţi să meargă". Şi cei păcătoşi, după cum este lesne de prevăzut şi chiar echitabil, vor fi siliţi să meargă în Iad. Iar Iadul nu este altceva, din perspectiva tuturor reprezentărilor curente, decît o continuă ofensivă a unei faune specifice şi o la fel de hotărîtă adversitate a elementelor. Efrem