Textul dvs., "reamenajarea parcurilor bucureştene",

nu a fost găsit în nici un document

Google Advanced Search

Jerome K. Jerome spunea că natura n-ar trebui să existe la oraş. Că oraşul ar sufoca avîntul anotimpurilor şi că pînă şi cea mai frumoasă iarnă s-ar transforma într-un adevărat calvar de mocirlă şi noroi. Încercînd cu încăpăţînare să cauţi un contra-argument poţi lăsa oraşul prafului şi zgomotului, evadînd cîteva ore în mijlocul parcurilor bucureştene, în căutarea primăverii. Periplul începe în Herăstrău. Neschimbat, de-abia trezit din somn, parcul nu dă semne (din păcate) că s-ar grăbi în întîmpinarea iubitorilor de grădini. Totul e molcom, egal, obişnuit, prins într-un fel de amorţire tomnatică. La intrare dai de tarabele pestriţe de anul trecut, de aceeaşi muzică tare, care a însoţit tot atunci paşii la ieşire şi care încearcă acum, fără succes, să dea un avînt de înnoire. O terasă goală, cu o firmă veche, în tonuri de albastru şi gri, obosită şi plictisită, îşi va chema (fără îndoială) şi vara aceasta clienţii, ca o chelnăriţă fără chef. Coborînd însă treptele înspre debarcader, o altă terasă oferă mici păreri de renovare. Cîţiva muncitori lovind cu ciocanele într-o masă, alţii sudînd o uşă, alţii vopsind, ce le-a mai rămas, în alb. Puţin mai încolo, pe pod, eşti îmbiat de un Marcel să te cîntăreşti. Şi el, ca şi anotimpurile, este veşnic în Herăstrău. Dacă ţi se pare că ai prea mult, te pune să scazi două trei kilograme, pentru că "la sigur îţi va da greutatea exactă". Continuînd mai apoi înspre Aleea Trandafirilor dai de grupuri de lucrătorii de la domeniul public care au început, agale, muncile de primăvară. Aici am aflat de la Narcisa-şi-atît că, pentru ei, uneori iarna e ca vara (şi de fapt e şi ca primăvara şi ca toamna la un loc), că "nu contează de anotimp", ei prestează tot opt ore pe zi, ori spărgînd gheaţa ori greblînd