Giaccomo Casanova şi Bin Laden. Diametral opuşi. Cu greu pot să-mi imaginez două fiinţe atît de diferite şi, în acelaşi timp, atît de pertinente, la nivel de prototip, pentru discuţia noastră despre viitor. Casanova, iluministul secolului al optsprezecelea, credea în raţiune, în cunoaşterea fără limite, într-un model plăcut şi plin de bunăvoinţă al unui univers în dezvoltare, precum şi în frumuseţea femeii. Avea atît prieteni de mare calibru intelectual, precum Voltaire, dar era şi o figură cunoscută în demi-monde, printre şarlatani şi cartofori. A călătorit mult prin Europa, într-o vreme în care drumurile erau cam tot atît de bune ca acelea din Afganistanul de azi. A scris piese de teatru şi a jucat în ele, a tradus poezie din franceză în italiană şi viceversa, a imaginat o fermecată lume fantastică, locuită de o rasă fericită ce-şi găsea adăpost în măruntaiele pămîntului, iar spre sfîrşitul vieţii a scris o superbă autobiografie, remarcabilă prin sinceritate şi nemiloasă auto-examinare, numită Histoire de ma vie - "Istoria vieţii mele". Pînă de curînd, posteritatea n-a fost prea blîndă cu Casanova, pentru că ea, posteritatea, are o minte murdară şi a luat sinceritatea lui faţă de ale sexului drept singura preocupare a omului. Puţini sînt cei care au intuit strălucirea lui literară şi forţa exemplului său moral. Era un om fără de superstiţii, erudit şi curajos. Într-o lume democratică, seculară, în care libertatea individului este la mare cinste, Casanova va fi văzut, într-o zi, ca un adevărat exemplu. De partea cealaltă îl avem pe Osama bin Laden, un bigot fundamentalist, care consideră că liberatea şi plăcerea sînt lucrări ale răului, iar femeile - spurcate. Cînd călătoreşte - lucru pe care, în zilele din urmă, nu-l prea mai face - este însoţit de o bandă de cuţitari, care poartă sub mantale cărţi sfinte şi grenade. Scrie diatribe religioase pe care le lan