Probabil cea mai influentă voce a gîndirii juridice americane contemporane, venerabilul Ronald Dworkin, şi-a expus, recent, punctul de vedere în legătură cu provocările la care este expus astăzi sistemul statului de drept în general şi statul de drept american în special.* Ca de obicei, Dworkin căuta echilibrul şi, mai ales, criteriul exterior care echilibrează. Acum, Dworkin este preocupat din nou de un "caz greu", un caz care are cel puţin aceeaşi magnitudine ca şi cele analizate în celebra-i "Taking rights seriously": terorismul. Dilema "siguranţă sau libertate" i se pare falsă, iar faptul că societatea americană gîndeşte în termenii "cîtă libertate individuală trebuie să cedez pentru ca statul să-mi asigure securitatea" i se pare alarmant. Dworkin susţine că în abordarea problemelor juridice pe care terorismul le presupune, fie că e vorba despre statutul juridic al deţinuţilor de la Guantanamo Bay sau despre curţile militare speciale, fie că este vorba despre redesenarea limitelor dreptului autorităţilor de a efectua percheziţii sau interceptări telefonice ori despre răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie în anumite cazuri, criteriul major trebuie să rămînă cel al justiţiei. Vorbind despre obsesivul binom libertate-securitate în contextul regîndirii statutului juridic al străinilor, cu trimitere directă la politica administraţiei Bush conform căreia garanţiile procesuale prevăzute de Constituţia SUA nu pot fi extinse asupra străinilor, Dworkin scrie: "ceea ce trebuie să decidem nu este unde anume stă în balanţă interesul nostru, ci ceea ce justiţia ne cere, chiar şi cu preţul intereselor noastre...". Nu avem aici spaţiul necesar să recenzăm întregul eseu. Ne vom opri, numai, asupra unui singur aspect care, în economia textului, va fi rămas pentru mulţi lectori nord-americani secundar, dar care în mine, tînăr est-european, a atins o anumită sensibilitate. L