Desi, din aceasta saptamina, Consiliul Judetean ar fi trebuit sa utilizeze noua procedura de achizitie electronica a diverselor bunuri si servicii, la ora actuala, aceasta nu este operationala la nivelul judetului Braila. "Nu doar la nivelul judetului nostru, ci in toate judetele, inca nu se poate demara sistemul de achizitii prin Internet, la produsele fixate prin decizie guvernamentala, dat fiind ca sint o serie de aspecte nerezolvate. Am mai spus pina acum ca nu exista norme metodologice aprobate, pentru punerea in practica a ordonantei respective, care se refera la achizitiile publice. Noi am pus pe pagina web a CJ, inca din luna februarie, achizitiile pe care urmeaza sa le facem pe anul in curs. Problema este legata de modul in care se poate face, in mod efectiv, achizitia respectiva. Exista o lege privind semnatura electronica, dar este nevoie de norme metodologice si pentru aplicarea acesteia, ca sa stim exact cum se fac secretizarea, dar si responsabilizarea celor care semneaza un document transmis organizatorilor unei licitatii. Cum se poate constata la ora aceasta ca oferta pe care o face cineva este serioasa, ca firma respectiva are credibilitate si bonitate financiara, tehnica si chiar morala? Este lucru stiut ca, pe calculator, orice hirtie, orice document se poate prelucra in fel si chip. In acest context, care mai este responsabilitatea mea, care semnez documentul, si cum sint sigur ca ceea ce semnez ramine asa?", declara presedintele CJ. Aurel Simionescu precizeaza ca nu este impotriva principiului achizitiilor publice, dar, cel putin deocamdata, nu este dispus sa utilizeze acest nou sistem, cind este constient de riscurile pe care si le asuma, de a lua "teapa" din cauza imperfectiunilor sistemului actual. "In principiu, sint de acord ca, cel putin in cazul unei parti a achizitiilor publice, acelea importante, in care se vehiculeaza sume mari, este be