Aceasta dulce combinatie de cuvinte am auzit-o acum vreo doua luni in cuvintarea lui Dragos Seuleanu la instalarea lui in postul de Presedinte al Radiodifuziunii Romane.

Inainte de a o auzi, as fi putut jura ca asa ceva nu exista. Pai cum, subsemnata cind spune cuvintul „revolutionari“ fie vede inaintea ochilor unul dintre tablourile celebre ale lui Goya, in care niste barbati cu figuri intunecate, cu miinile legate la spate si camasile albe desfacute la piept stau linga un zid atintind dirji moartea din gurile flintelor; fie niste figuri exaltate, cu ochi scinteietori si gesturi dinamice, cam ca in Delacroix, ridicind deasupra capetelor, triumfator si mobilizator in acelasi timp, un stindard; fie macar niste fugariti, cu parul vilvoi si ochii arsi de febra sperantei, cam ca Dinescu sau altii din tablourile vivante de la Televiziunea Romana in zilele si noptile imediat urmatoare fugii dictatorului... Dar ca sa asociez cuvintului „revolutionar“ atributul „distins“ – vai, nu mi-ar fi dat prin cap! Sa impreunez ideea de schimbare radicala, virilitate, moarte cu… distinctia – nu tine de „bestiarul“ meu. Cum s-ar zice, niste revolutionari pusi la patru ace, cu unghiile pilite, cu obrazul proaspat barbierit si parfumat, cu carnetelele din care se vede capatul unui stilou auriu pe pupitre si celularele zbirniind, cind nu te astepti, la centuri sau in buzunare, ca, de!, asa-s vremurile. Si distinsii revolutionari se apleaca discret in banci sau ies pe culoare in cel mai bun caz ca sa-si rezolve convorbirile revolutionare si distinse: „Honey, treci prin piata si ia niste andive cind vii acasa“: sau: „Nene, sa mor, sa nu apuc ziua de miine, dolarul a mai crescut chiar in minutul asta cu 400 lei“; sau: „Misu, mangafaua e plecata dupa marfa, asa ca, de la Parlament, vino direct la mine, vom fi singuri“; sau: „Stimabile, doar o vorba sat-i mai spun, salt inainte in P