Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest hotarit

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 12 martie 2002 ·

Dascalii au participat la greva generala de o zi in proportie de 90 %. Ei ameninta cu inghetarea anului scolar. principala revendicare este majorarea salariului cu 50% Mai mult de trei sferturi din cadrele didactice botosanene au refuzat sa intre, ieri, la ore, exprimindu-si astfel nemultumirea fata de conditiile de salarizare la care s-a ajuns in invatamintul romanesc, la ora actuala. Cei mai multi dascali care au intrat in greva, intr-o proportie covirsitoare, respectiv 90% au fost cei afiliati la Liga Sindicatelor din Invatamint(LSI), in timp ce la Sindicatul Invatamintului Preuniversitar(SIP) au acceptat aceasta forma de protest doar 70% din personalul din invatamint. In mai multe unitati scolare, precum Colegiul National "Mihai Eminescu", Grup Scolar Constructii de Masini, Liceul de Arta "Stefan Luchian", Grup Scolar Industrie Usoara, Liceul cu program sportiv, in Scolile nr.10, 16, 1, 2, 3 si 4 si in Gradinitiele nr. 7, 12, 17, 16, 18, 20 si 23 din Botosani, dar si in scolile din mediul rural, respectiv Flaminzi, Radauti-Prut, Virfu-Cimpului, Sendriceni nu s-a desfasurat nici o ora, procentul de aderare a cadrelor didactice la greva generala de o zi fiind de 100%. Grevistii au declarat ca protestul de ieri a fost o manifestare a demnitatii, intrucit au trebuit sa astepte mai bine de un an ca salariile lor sa fie majorate, fara sa protesteze in vreun fel. "Acesta este un semnal ca nu mai putem inghiti tot ce ni se spune. Se promit tot felul de lucruri si nimeni nu le rezlva. Sint cheltuieli nejustificate pentru anumite aspecte de lux, in timp ce pentru invatamint nu sint bani pentru majorarea unor salarii indecente", a declarat prof. Lucia Ciubotaru, lider de sindicat la Colegiul National "A.T.Laurian". La polul opus, s-au situat acele unitati scolare, unde procentul de participare s-a situat sub 50%, acesta ajungind in unele cazuri si la 30%. In scolile din com

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 3 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 6 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 8 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 3 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 11 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 9 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°