Stelian TANASE
Acasa se vorbeste in soapta. Dosar &jurnal din anii tirzii ai dictaturii
Editura Compania, Colectia „ClarObscur“, Bucuresti, 2002, 234 p., f.p.
Mi-am adus aminte, citind recenta carte a lui Stelian Tanase, Acasa se vorbeste in soapta, de personajul lui Borges, Funes cel ce nu uita, a carui memorie prodigioasa inregistreaza totul, fara exceptie, nefiind „foarte capabil sa gindeasca“ pentru ca „a gindi inseamna a uita deosebiri, a generaliza, a abstractiza“, iar in lumea lui Funes „nu existau decit amanunte, cazuri imediate“, o avalansa de gesturi si cuvinte, „un inutil catalog mental al tuturor imaginilor amintirii“. Personaj imobil, condamnat la nemiscare, Funes isi aduce aminte cu precizie nu numai „fiecare frunza din fiecare copac, din fiecare munte, ci fiecare din datile cind a privit-o sau si-a inchipuit-o“, transcriindu-si fiecare zi in semne si cifre, intr-un limbaj de el inventat, la care renunta in cele din urma, constient ca transcrierea ar ocupa mai mult spatiu si timp decit viata insasi. La fel de avizi sa inregistreze totul, sa clasifice si sa indosarieze amanuntele cele mai insignifiante ale existentei umane, dar, din pacate, nu la fel de constienti ca tentativa lor este sortita sa esueze in derizoriu s-au dovedit si slujitorii profesionisti sau benevoli ai Securitatii ceausiste, obsedati sa cunoasca si sa controleze toate actiunile si gindurile celor considerati periculosi sau doar incomozi pentru regimul comunist.
Volumul alcatuit de Stelian Tanase, construit pe doua paliere – fragmente de Jurnal din anii 1986-1989 si file din Dosarul alcatuit de vigilenta Securitate intre 1984-1989 – pune fata in fata doua variante ale aceleiasi realitati, aflate intr-o tensionata complementaritate. Pe de o parte, sentimentul apartenentei la o „generatie storcita, impinsa la margine de o senilocratie care se agita i
