Sint un om al crizelor, desi, cu siguranta, as vrea sa fiu un rasfatat al existentei. Scriu aici doar in momentele de tensiune sau imediat dupa ele, mereu cu senzatia ca trebuie sa-mi definesc o revelatie, ca ceea ce scriu este esential. Mi se intimpla sa descopar mai tirziu ca am fost usor caraghios in crisparile mele, in gravitatea acelor rinduri. Cred ca sint, totusi, facut pentru a-mi nota existenta si nu crizele lamentabile, limitarile. Dar nu scriu zilnic despre existenta mea din lene, din incapacitatea mobilizarii, a consecventei. Pe linga lene si comoditate – plictiseala. M-am plictisit de mine, viata mea nu mai are de mult nici un haz. Intermitenta acestor notatii, tocmai prin lipsa ei de consecventa, capata un artificial caracter dramatic. Fac pe eroul, ma simt un persecutat si un nedreptatit. Sint sincer pe moment in toate intunecarile mele, dar in realitate pozez. Mi se pare ca ar trebui sa privesc totul mai pozitiv. Nu sint in stare. Munca e pentru mine o povara si revoltele mele se petrec de obicei in genunchi. Am uitat gustul bucuriei. Vad perfect ce se intimpla. Imi observ crisparile, fizice chiar, am inceput sa am gesturi mecanice (incrucisarea bratelor peste piept cind ascult pe cineva, de pilda), sa devin maniac in multe privinte. Dar mi-e imposibil sa lupt cu mine. Devin pe zi ce trece o fiinta tot mai neguroasa. Stiu ca pe unii ii crispeaza prezenta mea, dar n-am ce face. Doar bautura ma destinde din cind in cind, desi imi da, pe de alta parte, o sinistra luciditate a ideilor, un fanatism care devine rautate. Criza e perpetua deci, daca astfel se poate numi o mizerabila stare de neimpacare cu tine.
Cum sa spui? Greata, dezgust, sila, scirba, inconfort, neplacere, dezabuzare, spleen, atonie, mizantropie, refuz, respingere, nepasare, revolta viscerala, inacceptare, lehamite, devitalizare, ataraxie, placiditate, pasivism, deznadejde, de
