Interioare noi
Mai intai o observatie simpla.
Vechile barbarii erau dusmanii din afara.
Ridicati din praful Asiei sau infasurati in mantia ultimului cult pagan, adversarii polisului grec, ai crestinismului si ai democratiei erau in mod vadit straini. Chiar atunci cand atacul a pornit, totusi, din spatiul european, cazul fascismului si al comunismului, barbaria era incarcata de simbolistica nationala. Atacul era, adica, lansat si in numele unui edificiu politic separat, al unui stat national "renascut", fie el german sau rus, dar, pana la urma, stat national.
Comparat cu tot ceea ce stim din cazierul tentativelor anterioare, noul asalt, lansat de la inceputul anilor '60, asupra valorilor care definesc modelul occidental de viata e de o noutate paralizanta. Nici una din trasaturile de acum cunoscute ale furiilor militare si ideologice antioccidentale nu e de gasit in portretul derutant al noii barbarii. In primul rand, atacul porneste de asta data dinauntru, din inima sistemului de valori occidental, nu din afara, nu sub drapelul unei puteri nationale si nici in numele unei idei venite de "nicaieri". Dimpotriva, noua barbarie e barbaria "noastra". Ea ne zambeste familiar, pentru ca vorbeste in concepte si idei ce ne sunt cunoscute, e acreditata de si propovaduita in spatiul academic, politic si economic occidental si, mai mult, si-a inaltat cetatea de scaun in lumea anglo-saxona, geografic vorbind, patria liberalismului clasic. Astfel deghizata, copil al lumii pe care o neaga, noua barbarie a reusit deja mult mai mult decat au indraznit sa viseze la vremea lor autorii tentativelor anterioare.
De la Bologna la Sorbona si (mai ales) de la Harvard la Berkeley, universitatile lumii noastre pregatesc minti tinere pentru lupta cu "minciunile" civilizatiei occidentale; mijloacele de comunicare in masa nu mai comunica nimic, ci pompeaza prac
