Cu o jumatate de an in urma, intr-una din ultimele emisiuni ale fostului sau talk show saptaminal – Orient expres – de la postul de televiziune Antena 1, Stelian Tanase isi relata, vadit marcat si revoltat, socul resimtit cu citeva zile inainte la vederea propriului dosar de Securitate, pus la dispozitie, la cerere, de catre CNSAS. Socul intilnirii brutale cu propriul trecut uitat, dar „fisat“ si indosariat (uneori mistificat) pina in detalii intime sau anodine de catre neobositii si omniprezentii informatori ai regimului comunist, fusese dublat de surpriza de a descoperi printre acestia numele unor prieteni apropiati la care nu se gindise nici o clipa. Cei care au trait insa frica si suspiciunea generalizate de paranoia ultimilor ani ai acelui sistem „orwelliano-kafkian“ stiu – sau ar fi trebuit sa stie – ca prietenii intimi erau adeseori furnizati, la momentul oportun, chiar de catre Securitate, pentru a inregistra naivitatea confesiv-protestatara, potential „dusmanoasa“ la adresa ordinii socialiste...
Era oarecum de asteptat (si de dorit!) ca scriitorul, angajat dupa decembrie ’89 in „miezul fierbinte“ al vietii civico-politice si publicistice, dar si in laborioase proiecte de explorare arhivistica a dosarelor totalitarismului, atras, in plus, de social, de non-fictiunea politica si de docu-drama vizuala, sa-si publice acest dosar – un dosar, evident, descompletat, din care unii dintre cei implicati au avut timp si grija sa faca disparute destule informatii... Si iata ca dupa doar citeva luni de „gestatie“ in sertar a fotocopiei dosarului, Stelian Tanase publica, la Editura Compania, o extraordinara carte-document, cu titlu revelator: Acasa se vorbeste in soapta. Este, probabil, prima oara cind un scriitor roman in viata isi publica propriul dosar de Securitate, si nu oricum, ci intr-un inspirat montaj (mixaj) nonfictional, care-si contine propria an
