Născut la Londra pe 5 octombrie 1949, Peter Ackroyd, cititor şi autor precoce (respectiv la vârsta de cinci şi nouă ani), este, după multe voci critice, cel mai însemnat şi cu certitudine cel mai prolific autor britanic contemporan. Printre volumele publicate de el se numără: Ezra Pound and His World (1980), The Great Fire of London (1982), The Last Testament of Oscar Wilde (1983), T.S. Eliot (1984), Hawksmoor (1985), Chatterton (1987), First Light (1989), Dickens (1990), English Music (1992), The House of Doctor Dee (1993), Dan Leno and the Limehouse Golem (1994), Blake (1995), Milton in America (1996), The Life of Thomas More (1998), The Plato Papers: A Novel (1999), London: The Biography (2000), câteva volume de poezie şi o cantitate impresionantă de eseuri, adunate de secretarul său literar Thomas Wright în volum anul acesta.
Romanele lui Ackroyd sunt un inegalabil amestec de proză, lirism, dramă, erudiţie şi nostalgie. Formula lui romanescă este deocamdată unică în peisajul romanului, iar metoda lui de lucru - dimineaţa studii, biografii critice, iar după-amiaza roman - va produce în curând o operă neîncăpătoare pentru o bibliotecă.
Lidia Vianu: Cărţile dvs. fac naveta în timp, de la prezent spre secolele trecute şi înapoi, de la inteligenţa care le creează la alte, felurite inteligenţe, silindu-l pe cititor să trăiască de fapt un prezent continuu, un prezent al tuturor timpurilor, al gândirii şi sensibilităţii. Modul narativ este adesea întrerupt de o nevoie de abandon în faţa lirismului. Deşi plin de suspans şi istorii palpitante, romanul dvs. este o experienţă eminamente lirică. Sunteţi şi poet. E poezia mai importantă decât proza când scrieţi?
Peter Ackroyd: Am pornit la drum ca poet şi n-am făcut altceva un număr bun de ani. S-a întâmplat că atunci când m-am oprit din scris poezie să încep pe dată să scriu proză. Sunt încredinţat
