O apariţie cel puţin inedită, anul trecut, la editura Dacia - studiul Simonei Corlan-Ioan, Inventarea Africii negre. Nu doar titlul, evocînd aproape instantaneu un arsenal imaginar pe care cu toţii îl ştim fabulos, poartă în el ceva exotic, ci chiar publicarea unei asemenea cărţi are o involuntară componentă exotică, conferită de noutatea unui studiu românesc pe această temă: de la cartea lui Mircea Anghelescu de la începutul anilor '80 despre călători români în Africa, nu ştiu ca vreun alt autor român să fi încercat explorarea continentului negru. Cartea porneşte de la o teză de doctorat susţinută acum câţiva ani la Universitatea din Bucureşti, iar interesul pentru imagologie al autoarei îi e probabil cunoscut cititorului din faptul că Simona Corlan-Ioan a coordonat nu demult, alături de Lucian Boia şi Anca Oroveanu, interesantul volum Insula - despre izolare şi limite în spaţiul imaginar.

Lucrare bine documentată, Inventarea Africii negre oferă o imagine globală, cu destule detalii însă, a modului în care lumea "civilizată" occidentală - şi în special spaţiul francez - îşi reprezintă şi construiesc în secolul al XIX-lea, îmbinînd imaginarul şi realul, un continent a cărui geografie prea puţin cunoscută la acea dată, permitea speculaţii de orice fel, alimentate de fantezii mai vechi, ale Antichităţii sau ale Evului Mediu, de interesele coloniale sau de complexele de superioritate ale europenilor. Mă surprinde totuşi absenţa unui capitol despre reflexele, în spaţiul românesc, ale construcţiei imaginii continentului negru, sau măcar a unor trimiteri constante la relatările româneşti de secol XIX despre Africa - în prima carte românească pe această temă. Există o singură trimitere de acest fel, derizorie în context, la un articol dintr-un număr din septembrie 1999 al Adevărului, descriind un fenomen autohton de canibalism, atunci cînd autoarea face o digre