Istoria nu face daruri" este o frază scrisă de Mihail Sebastian imediat după 23 august 1944, în Manifestul Blocului Naţional-Democratic, pe care l-a redactat. Sentinţa a prins imediat, a ajuns titlu în Universul şi a fost reluată la Radio Londra. Cotidianul Semnalul preia şi el fraza şi îi agaţă un autor: "Istoria - spunea deunăzi un mare bărbat de stat român - nu face daruri". Sebastian, care în 1944 avea obişnuinţa să citească Semnalul, are surpriza să se vadă ridicat, caragialian, la rang de autoritate de stat. Ziarul îi publicase chiar în acea vară, fără semnătură, traducerea romanului Nopţi fără lună de Steinbeck şi pînă astăzi chiar, autorul traducerii rămîne anonim în Dicţionarul Presei Literare (alcătuit de I. Hangiu). întîmplător, această frază publicistică este, în cazul său, cel mai cuprinzător răspuns la întrebarea pe care o puneam în episodul trecut: ar fi ajuns Sebastian un comunist cu carnet de partid, ca Viktor Klemperer, cu care destinul său are unele asemănări?

Da sau nu

Să urmărim însă argumentele pentru fiecare variantă de răspuns. Răspunsul negativ a fost sugerat deja în comentariile la jurnal. Sebastian e un ins destul de obiectiv, cu o sensibilitate şi o inteligenţă care nu-i permit să se auto-înşele, chiar dacă ar fi în interesul său să o facă. Deşi se bucură categoric de sosirea ruşilor (dar şi jurnalul tînărului Balotă sau cel al bătrînului Galaction conţin, în aceleaşi zile de început, fraze pozitive cu privire la soldaţii ruşi), Sebastian îşi notează destul de rapid apoi "nedumerirea, frica, îndoiala". Află despre violuri, furturi de maşini şi despre obsesia cu ceasurile a ruşilor, se miră de confiscarea aparatelor de radio etc. Nu le ia în tragic, deocamdată, comparativ cu teroarea pe care o trăise, dar semnul de întrebare se arată încă din primele zile. Ceea ce îl mîhneşte însă profund este ascensiu