(adică pro-America, pro-democraţie, pro-feminism, pro-evrei, pro-inteligenţă, pro-drepturile omului, pro-modernitate)

N-am să înţeleg niciodată de ce o carte, o simplă carte, e în stare să polarizeze, aşa cum o face Omul recent al lui H.-R. Patapievici, resentimentele, invidia, ura şi dispreţul. Pentru că, să fim serioşi: Omul recent nu e nici Mein Kampf, nici Biblia, nici Coranul, nici, vai, Capitalul. E doar cartea unui intelectual îngrijorat de anumite sminteli, aşa cum le detectează autorul, ale lumii în care trăieşte. Eventuala discutare, pro sau contra, a unui tom (remarcabil, în opinia mea, penibil, în a altora) s-a transformat însă într-o mobilizare de pasiuni, orgolii şi ideologii absolut indecentă.

Pot înţelege că în jurul unei reviste precum Observator cultural, construită declarativ pe ideea ilustrării modelor momentului (vezi programul publicat în primul număr al săptămânalului) s-au adunat adepţii corectitudinii politice, adică ai unei stângi radicalizate. Nu trebuie să spun eu cum au început tragediile secolului douăzeci, inclusiv cea comunistă: de la intoleranţa unor "intelectuali fini" şi a unor "oameni drăguţi". Adică exact tipul de oameni care, astăzi, nu vorbesc decât în ghilimele despre concepte precum "securism", "neocomunsim" ori "marasm moral", văzând realitatea ca pe un şir de victorii nesfârşite ale prezentului asupra trecutului. Pot, de asemena, înţelege că intelectuali care trăiesc exclusiv ideologic, precum Gabriel Andreescu, văd pericolul unei asemenea cărţi dincolo de litera ei - adică în posibila preluare a ideilor cuprinse în ea de către inşi mai puţin pregătiţi intelectual decât H.-R. Patapievici. Pot pricepe (ba chiar mă bucur) că nu e obligatoriu să împărtăşim cu toţii aceleaşi idei.

Dat nu pot înţelege de ce discuţia calmă, la obiect, este înlocuită cu procesul de intenţie, cu stigmatizarea,