Conform unei vechi tradiţii, atunci cînd cinematograful încearcă să se apropie de "viaţa unui geniu", rezultatul e, de cele mai multe ori, mediocru. Istoria e plină de filme fără geniu despre genii, filme în care genialitatea e redusă la scară, de obicei la scara bunului-simţ comun sau la scara din dos, pe principiul "un geniu pe înţelesul tuturor". Nu face excepţie de la regulă nici Ron Howard, regizorul multinominalizatului O minte sclipitoare, despre un geniu al matematicii încă în viaţă, John Forbes Nash Jr. Un critic occidental remarca, la data premierei pariziene a filmului, tocmai "limitele unui regizor care încearcă să ofere un conţinut accesibil tuturor"...

Aşa cum, în alte filme, geniile aruncă, înfrigurate, note pe portativ, aici tînărul matematician scrie febril, pe o fereastră, o avalanşă de formule smulse din mintea lui zbuciumată, concentrată la cea mai înaltă tensiune , obsedată să nască "o idee originală". Ceea ce se şi întîmplă. Ideea lui originală va revoluţiona teoriile economice ale ultimului secol şi îşi va găsi o vastă aplicabilitate... De aici şi pînă la Premiul Nobel n-a mai fost decît un pas, care, în l994, a fost făcut. Dar, în biografia celebrului matematician, odată cu erupţia matematic inovatoare a erupt şi o schizofrenie, care îi va torpila viaţa şi creativitatea; practic, geniul pustiit de boală avea să fie condamnat cînd la nebunie, cînd la coşmarul unei dureroase "normalităţi".

Impresia este că filmul a ordonat un infern clocotitor într-un scenariu limpede, raţional, şi, neapărat, optimist. Simpla comparaţie a unor date biografice reale cu povestea din film furnizează materie pentru o posibilă lecţie despre spiritul scenaristicii hollywoodiene. Bunăoară, în viaţă, matematicianul atins de schizofrenie şi-a petrecut 35 (treizeci şi cinci) de ani într-un spital, sub medicaţie puternică; nevasta l-a părăsit, iar homos