În preajma aniversării zilei sale de naştere - 18 martie 1910 - doamna Ioana Postelnicu ne trimite din Bacău, unde locuieşte în prezent, acest text căruia îi conferă o semnificaţie testamentară. Îl publicăm, adresându-i totodată stimatei prozatoare urările noastre de bine şi de multă sănătate. (R.l.)

Pe terezia activităţii mele literare s-a îngrămădit un timp ce nu credeam că îl voi ajunge vreodată. Iată am păşit în mileniul III şi nu îmi pare greu. Curiozitatea de a percepe tot ce se întîmplă la ora asta în lume şi chiar de a absorbi, cu interes, evenimentele, care mă aşteaptă încă în viitor, pune aripi noi voinţei, de a nu mă lăsa copleşită de forţa cu care viaţa mă îndeamnă să mă consider în putere, de a sorbi tot ceea ce îmi rezervă viitorul, a cărui dimensiune s-a micşorat. De aceea îmi vine să consemnez, ca pe o stare de bucurie, conştientizarea că am păşit în mileniul III. Parcă aş fi coborît dintr-un spaţiu predestinat înainte de naşterea mea întîmplată în anul 1910.

Am cîştigat în lungul meu drum, toate aspectele esenţiale ale vieţii, toate capcanele prin care am fost silită să trec, sorbind dulceaţa prăpăstiilor şi depăşirea învolburată a chemării lor.

Frumuseţea graiului românesc am învăţat-o de la părinţii mei, în atmosfera de bucurie pe care au simţit-o în momentul alipirii Ardealului la România Mare. Mi-au rămas în minte versurile, pe care le recitam cu glas tare, înşirînd primele strofe din poezia "Luceafărul" de M. Eminescu pătrunse în casa noastră. Istoria ardeleană a luat alt drum intrînd în epoca glorioasă de după primul război. Adolescenţa mea s-a dezvoltat sub zodia împlinirii visului transilvan. De atunci drumul meu ascuns în viitor s-a prefigurat. România Mare s-a zidit şi viitorul strălucea pentru adolescenţa mea, pentru tinereţea mea.

Năzuirile mă îndreptau spre căi atrăgătoare, romantice, care duceau l