I. Parteneriat şi adversitate

Spre finele anului trecut, Muzeul Naţional de Artă a găzduit unul dintre cele mai importante evenimente ale sezonului care, din păcate, a trecut aproape neobservat; este vorba de expoziţia de pictură şi sculptură a Sultanei şi a lui Ovidiu Maitec. Artişti bine cunoscuţi în peisajul nostru cultural de astăzi, cu o activitate prodigioasă şi cu o amprentă stilistică inconfundabilă, soţii Maitec nu sunt la prima lor expoziţie comună. Cu vreo doi ani în urmă ei au mai expus împreună la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, iar acestă experienţă a pus în valoare cîteva lucruri care scoteau proiectul din categoria previzibilă a unui eveniment de familie. Acum, ca şi atunci, dar acum într-o mai mare măsură pentru că şi expoziţia a fost mult mai amplă, iar partitura fiecăruia mult mai bine precizată, s-a putut observa că ideea comuniunii artistice exprimă o atitudine culturală, este o încercare de exprimare a părţii prin întreg şi una de a crea întregului o mai puternică rezoluţie prin exacta identificare a componentelor, şi nicidecum acea soluţie comodă care înjumătăţeşte efortul de organizare a expoziţiei prin dubla participare. Cu prilejul expoziţiei de la Oradea, am încercat să explic acţiunea celor doi artişti recurgînd la o metaforă literară, şi anume invocînd polaritatea barbiană din Riga Cripto şi lapona Enigel. Acest gen de argumentaţie nu reprezenta nicidecum un recurs comod la autoritate, ci o încercare de a sugera că acţiunea comună a soţilor Maitec se sprijină pe o complementaritate adîncă, uneori susceptibilă de a se transforma în disjuncţie şi în adversitate.

II. Lumea reală şi contradicţiile materiei

Ovidiu Maitec, prin chiar natura genului artistic pe care îl ilustrează şi a limbajului său specific, este un un om al materiei, un exponent al manualităţii şi al praxisului mundan. Un maestru al l