Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actualitatea

Publicat in Romania Literara, miercuri 13 martie 2002 ·

Cimitirul de pe Ada Kaleh

Un reportaj senzaţional publică în Flacăra nr. 3 (număr integral relevabil pentru conţinut şi punere în pagină) Toma Roman jr., însoţit de fotografiile foarte expresive ale lui Octavian Tibăr: Profetul, dolarii şi turcii. E vorba despre ce a mai rămas din insula Ada Kaleh, aflată cîndva în patrimoniul UNESCO, scufundată după 1969 de N. Ceauşescu în apele lacului de acumulare de pe Dunăre de la Porţile de Fier-2 şi mutată, cam o treime, pe insula Şimian. Pe Ada Kaleh se afla o cetate din secolul XV, o moschee, case vechi turceşti şi un cimitir în care era îngropat, între alţii, faimosul misionar islamist Mersin Baba. Doar 30% din cetate, cîteva case, cîteva monumente funerare, printre care al lui Baba, şi oase deshumate la nimereală au ajuns pe Şimian. Moscheea a fost dinamitată. Restul se află sub Dunăre de peste trei decenii. Autorităţile culturale postdecembriste au uitat de Ada Kaleh şi de Şimian. Cărămizi din vechea cetate au fost şi sînt în continuare furate ca să fie folosite de riverani. La sfîrşitul secolului XVIII, printr-un astfel de furt de pietre de construcţie, Bastilia a furnizat prizonierilor material pentru locuinţe. Pe vremea aceea lucrul părea normal, dar, în condiţiile legislaţiei şi protecţiei moderne a monumentelor, el echivalează cu o crimă. Ce se întîmplă pe Şimian e de domeniul absurdului. Hoţii au profanat mormintele neştiind că turcii nu se îngroapă cu bijuterii ori valori, precum unii creştini. Osemintele zac printre pietre tombale sparte şi răsturnate. Cetatea scade văzînd cu ochii. Un început de agricultură privată animă viaţa insulei pe care o mică unitate militară păzeşte nu se ştie bine ce şi pe cine. Rarele încercări de a readuce Şimianul în circuit turistic, de a restaura cetatea şi casele au dat greş. Şefii turismului românesc sînt captivaţi de ideea unei bizare Dracula-land, dar au uitat

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică astăzi

News.ro acum 29 minute
Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică vineri, cei mai numeroşi fiind cei care poartă numele Stefan/Ştefan sau Stefania/Ştefania, conform datelor Direcţiei Generale de Evidenţa Pesoanelor. Un număr de 364.444 de bărbaţi şi 155.791 d

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 2 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 7 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 2 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Mediafax acum 55 minute
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, per

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 9 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 12 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 12 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Vremea

București
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°