Cimitirul de pe Ada Kaleh

Un reportaj senzaţional publică în Flacăra nr. 3 (număr integral relevabil pentru conţinut şi punere în pagină) Toma Roman jr., însoţit de fotografiile foarte expresive ale lui Octavian Tibăr: Profetul, dolarii şi turcii. E vorba despre ce a mai rămas din insula Ada Kaleh, aflată cîndva în patrimoniul UNESCO, scufundată după 1969 de N. Ceauşescu în apele lacului de acumulare de pe Dunăre de la Porţile de Fier-2 şi mutată, cam o treime, pe insula Şimian. Pe Ada Kaleh se afla o cetate din secolul XV, o moschee, case vechi turceşti şi un cimitir în care era îngropat, între alţii, faimosul misionar islamist Mersin Baba. Doar 30% din cetate, cîteva case, cîteva monumente funerare, printre care al lui Baba, şi oase deshumate la nimereală au ajuns pe Şimian. Moscheea a fost dinamitată. Restul se află sub Dunăre de peste trei decenii. Autorităţile culturale postdecembriste au uitat de Ada Kaleh şi de Şimian. Cărămizi din vechea cetate au fost şi sînt în continuare furate ca să fie folosite de riverani. La sfîrşitul secolului XVIII, printr-un astfel de furt de pietre de construcţie, Bastilia a furnizat prizonierilor material pentru locuinţe. Pe vremea aceea lucrul părea normal, dar, în condiţiile legislaţiei şi protecţiei moderne a monumentelor, el echivalează cu o crimă. Ce se întîmplă pe Şimian e de domeniul absurdului. Hoţii au profanat mormintele neştiind că turcii nu se îngroapă cu bijuterii ori valori, precum unii creştini. Osemintele zac printre pietre tombale sparte şi răsturnate. Cetatea scade văzînd cu ochii. Un început de agricultură privată animă viaţa insulei pe care o mică unitate militară păzeşte nu se ştie bine ce şi pe cine. Rarele încercări de a readuce Şimianul în circuit turistic, de a restaura cetatea şi casele au dat greş. Şefii turismului românesc sînt captivaţi de ideea unei bizare Dracula-land, dar au uitat