Pozitia maresalului Antonescu fata de dezmembrarea teritoriala a Romaniei din vara de trista memorie a anului 1940 s-a manifestat in mod diferentiat.

Fata de cedarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord, el are o pozitie ferma si constanta, alternind intre protestul exprimat in scrisoarea adresata regelui Carol al II-lea la 3 iulie 19401 si ordinul de zi din 22 iunie 1941, cind le cere ostasilor: „Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabilor si codrii mindri ai Bucovinei“2.

In ce priveste Transilvania, nu putem nega ca, in cercuri mai mult sau mai putin restrinse, Antonescu si-a exprimat dezacordul cu Dictatul de la Viena. Dar acest dezacord era timid si nuantat. Astfel, in sedinta Consiliului de ministri din 27 septembrie 1940, Antonescu declara: „Eu vreau sa rastorn arbitrajul de la Viena, fara s-o spun“3.

Putini dintre contemporanii nostri cunosc finalul tragediei dezmembrarii teritoriale a Romaniei din vara anului 1940. Ma refer la cedarea Cadrilaterului si la rolul jucat de conducatorul statului in pierderea teritoriala a sudului Dobrogei4.

Inca la 15 iunie 1940, Hitler si-a exprimat sprijinul fata de pretentiile revizioniste ale guvernului fascist de la Sofia.

La 19 august 1940, guvernul regal al Romaniei, supus presiunilor Germaniei naziste, incepea la Craiova negocieri privind frontiera de sud-est a Romaniei.

Tratativele au durat pina in ziua de 7 septembrie 1940 (o zi dupa preluarea puterii de catre tandemul Antonescu-Horia Sima). Mentionam ca acordul nu a fost semnat de ambasadorul Alexandru Cretianu, seful delegatiei romane la tratative, ci de Henri Meitani, membru al delegatiei. Cu toate acestea, la 10 septembrie 1940 – alta zi fatidica a istoriei Romaniei –, Ion Antonescu ratifica sub proprie semnatura tratatul de cedare a sud-estului Dobrogei.

Ratificarea acordului de cedare a Cadrilaterului il as