Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sezonul grevelor

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 19 martie 2002 · · ·

Pe linga profesori, si functionarii din finante aduc vorba de greva. Ei vor fi urmati si de salariatii din sanatate. Si sindicatele afiliate la Blocul National Sindical au anuntat actiuni de protest Miscarile de protest datorita salarizarii vor capata se pare amploare in viitorul apropiat. Si alte categorii profesionale, pe linga cadrele didactice anunta actiuni de protest, mare parte a revendicarilor fiind legate de salarizare sau de contractul colectiv de munca. Framintarile sociale se pare ca vor fi de proportii, tinind cont de faptul ca guvernantii au declarat ca nu mai au bani sau alte solutii pentru majorari salariale. "Ori toti, ori nici unul!" Federatia Educatiei Nationale(FEN) va declansa greva generala daca procentul de participare a cadrelor didactice la aceasta forma de protest va fi de 100%. Acesta a fost mesajul transmis de catre conducerea FEN, liderilor de sindicat din judete, argumentul adus de federatie fiind acela ca, numai in felul acesta, intreg sistemul educational din Romania va fi in pericol, iar Guvernul va fi nevoit sa gaseasca solutii pentru marirea salariilor angajatilor din sistem. Maria Tiprigan, liderul Sindicatului Invatamintului Preuniversitar (SIP), considera ca exemplul FEN ar trebui urmat si de celelalte federatii reprezentative din invatamint. "FEN are o experienta destul de vasta in domeniu sindical. De aceea, a solicitat sindicatelor judetene sa detina o evidenta foarte clara a celor care vor greva generala. SIP va merge pe principiul , intrucit nu trebuie sa profite de aceleasi cistiguri si cei care nu se sacrifica", a declarat Tiprigan. Data fiind aceasta situatie, SIP intentioneaza sa avanseze in scolile afiliate la acest sindicat niste formulare tipizate, numite sugestiv "declaratii", formulare care vor trebui completate de dascali, cu maxima responsabilitat trebuind sa decida daca adera sau nu la gr

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc: Ne-am luat rămas bun de la un pastor şi un lider, care cu căldură, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijă de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a arătat, sâmbătă, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc, că acesta a fost !un pastor şi un lider, care cu căldurǎ, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijǎ de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentr

Biroul Electoral SESIZEAZĂ Parchetul General în cazul scrisorilor trimise de George Simion mai multor persoane, fără acordul acestora

Gandul acum 28 minute
Biroul Electoral Județean Nr. 25 Ilfov a admis, sâmbătă, 26 aprilie, plângerile referitoare la o posibilă încălcare de către AUR a legislației privind protecția datelor personale în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025

Bolojan: Dacă aș fi candidat la prezidențiale, e posibil să fi câștigat alegerile, dar era o victorie a la Pirus. Aveam o coaliție făcută praf

HotNews acum 16 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ar fi candidat la alegerile prezidențiale, este posibil să fi câștigat, dar ar fi compromis coaliția de guvernare. „E o victorie a la Pirus: rămâi cu funcția, dar țara are

Ilie Bolojan consideră că nu a încălcat Constituția când s-a afișat alături de Crin Antonescu: „Omul Ilie Bolojan are dreptul la opțiune”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă la Prima TV că nu a încălcat Constituția atunci când s-a afișat alături de candidatul pe care îl susține coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antones

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – UTA Arad 3-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia UTA Arad, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Sibienii au avuyt prima ocazie a meciului, prin Robert Popescu, în minutul 17, oaspeţii au răspuns prin şutul de la

Grindeanu: Încep lucrările la primul pod peste Prut construit, după Revoluţie

Ziarul Financiar acum 2 ore
Sâmbătă au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei, finanţat prin fonduri europene. Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârşitul anului viitor construcţia podului

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 2 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Bolojan, după decizia judecătorului de la Ploieşti privind anularea unei decizii a CCR: Trebuie să pună pe gânduri la modul serios sistemul de justiţie / Nu facem decât să afectăm speranţa în societatea românească, în statul român, într-o lume mai bună

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan crede că decizii ca cea a judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, care a anulat o hotărâre a Curţii Constituţionale, trebuie atent analizate de sistemul de justiţie pentru că ”nu fac decât să compromită justi

Vremea

București
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/21°
dum.

6°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°