Mic şcolar silitor, edificat asupra calamităţilor matematicii, învăţam tocmai pe dinafară, după metodologia vremii, tabla înmulţirii, în plin efort integrator şi cu sincopă la 3x3. Un coleg dintr-o clasă mai mare mă informă că suferinţa mea nu e singulară în univers: negrii adorm numărând până la trei. De foarte tânăr înzestrat cu un munte de bun simţ, mi se păru tare cuminte din partea lor.

Ceva mai târziu, când desluşeam slova, citeam cu nesaţ fabulele lui Vasile Militaru - gen Paratrăznetul şi scrumbia - pe când tatăl meu schimba focuri pe baricadă pentru lirica lui Tudor Arghezi - fabulist de ocazie. M-am instalat, prin urmare, devreme în eroare! Şi trăiam în eroare ca în elementul meu! Vă rog să mă credeţi, nu numai eu am fost în copilărie şi foarte, foarte rar şi mai apoi, victima consimţitoare a unor convingeri mai pe urmă dovedite greşite. Persoane sus de tot puse şi anume salariate ca să ţină constant pe drumul cel drept al justelor opinii au căzut şi ele pradă sindromului.

Carol al II-lea crezuse astfel că investind cele zece miliarde de lei obţinuţi din împrumutul pentru înzestrarea Armatei - o sumă care astăzi s-ar înmulţi cu mai multe mii - în fortificaţii pe Nistru, de propaganda vremii numite "linia de foc şi fier", punea la adăpost România de tăvălugul roşu. Aşa a crezut până într-o senină amiază de iunie a anului 1940 când, chestionat cât timp am putea rezista puhoiului sovietic, ministrul de Război, generalul Florea Ţenescu, îi mărturisise că trei zile. Urmaşul la conducerea statului, cel care a scos ursul din bârlog şi ni l-a adus în casă - greşesc cumva, dle Buzatu? - a trăit în convingerea victoriei finale şi pentru o mie de ani a Germaniei naziste, până în târziul verii lui '44, când i-ar fi putut convoca într-un antreu pe toţi cei mai departe încrezători în victoria aceea. Pe bonomia unchiului Joe (Djugajvili, în cataloagele