Mă tîrăsc pe străzi bătrînă şi poetă
Mă tîrăsc pe străzi bătrînă şi poetă (cuvînt
tă-uraş pe care
Iova îl reneagă) încălţată cu bocancii mei
de fier ce mă trag
în jos (acolo, în catacombele largi ale
unui oraş murdar unde zbier
isteric în faţa putreziciunii şi infernului
lumii)
ca o armă de infanterie
doamnele mă sună la telefon (ce zgomot
plin de o atenţie înfricoşătoare)
domnii sunt absenţi absenţa a devenit un
fel de calitate subversivă
ce transcende pre-zen-ţa-rea şi ratarea şi
roata carului lasă urme adînci în noroiul
negru
domnule, nu fiţi conformist, nu-mi
fluturaţi pe la nas versuri
rupeţi-vă sexul
măcar acum cînd iubirea a devenit o
mare şi de nepătruns absenţă
după cum vedeţi un cuvînt mai frecvent
decît o conjuncţie
amicii şi prietenii trag la măsea în jurul
unui foc
ce-mi arde poemul pînă la os
sunt revolta ce vede roşu în loc de verde
Cei de la marginea societăţii
Nu am muncit niciodată cu mîinile am
scris doar ceea ce aveam
în cap, de multe ori capul îmi cerea să-l
zdrobesc de zidul
familiei mele, nu am tras la galere nu am
semnat condica nu
am alergat ca nebuna printre scriitorii
mai mult sau mai puţin
autentici să le iau interviuri, mă izbesc
dimineaţa devreme
de mirosul tînăr al lui Alexandru, îi fac
pantofii îi spăl
mîncarea îi îngrop laptele în ceaiul
galben ca mierea
nu mă interesează nimic, sunt singură şi
absentă
văd mereu la fereastră un gard înalt pînă
la cer
pe care stau înşiraţi vrăbioi demenţi,
zdrenţuiţi,
cei de la marginea societăţii.
în gîtul lor scrisul stă drept
ca un cal ridicat în două picioare
