Citind acest titlu, unii se vor întreba, probabil: "Ce, a înnebunit Balotă? Scrie el însuşi o cronică la propria sa carte?" Chiar şi cei mai avertizaţi, culegându-şi informaţiile din lucrări de referinţă, cum ar fi marele Dicţionar al scriitorilor români redactat sub conducerea Profesorului Mircea Zaciu, sau din alte lucrări nu mai puţin serioase, precum şi din presa literară, ar recunoaşte poate, cu aceeaşi mirare, titlul Din spuma mărilor..., ce mi se atribuie în amintitele opuri şi opuscule ca o carte de debut, mai exact volumul debutului meu în poezie. Indulgenţi, cunoscătorii aceştia şi-ar spune: "în definitiv, dacă vrea Balotă acum, la bătrâneţe, să scrie despre încercările lui poetice din tinereţe, e treaba lui...".
Atât doar că, acea carte, volumaşul de poezii, Din spuma mărilor..., a apărut la Cartea Românească, într-o primă ediţie, în 1929, poeziile fiind scrise mult anterior şi adunate sârguincios în cursul anilor. Or, voi fi fost eu un copil precoce, dar nici chiar în măsură să public un volum la patru ani şi să le compun în bună parte chiar înainte de a mă naşte!
Precocitatea mea se limita pe vremea aceea, a copilăriei mele, la o preatimpurie scotocire prin cărţi. Pofta nesăţioasă de cuvinte scrise m-a împins, printre altele, să frecventez ca mic elev Biblioteca Universităţii din Clujul meu natal. O frumoasă iniţiativă a bibliotecarilor de acolo a fost, prin anii '30, deschiderea unei săli de lectură pentru şcolari. Cu cărţi potrivite pentru ei. Eram cel mai mic dintre cei ce începusem să-mi petrec timpul liber în acea sală. Dar în curând aveam să mă strecor - cu complicitatea surâzătoare a unor bibliotecari - în sala de lectură a celor mari. Trecând, bineînţeles, mai întâi prin sala fişierelor. Până la vârsta aceea (poate zece, poate unsprezece ani) nu scrisesem nici un rând. Din când în când doar, cu plăcerea vie a scrisului, câte o
