(variantă)

În Moldova, îndeosebi, după cum scrie Neculce, ceea ce astăzi numim democraţie era un lucru învederat, putem spune spontan, şi asta avant la lettre. Privim trecutul cu dezaprobare, deseori, uitânt că în neamul nostru au existat, şi există încă, orice s-ar spune, dovezi trainice de putere populară, în spirit şi, în general în comportament.

Iată ce scrie Neculce în Letopiseţul său. Să luăm aminte, uitând de prezent care este întrecut de pildele din vechimea noastră. De exemplu, Dabija vodă, printre candidaţii plecaţi la Ţarigrad, habar nu avea că el va fi alesul...

Neculce notează: Dabija-vodă nemica nu ştie, nici în gând nu-i era că va fi numit domnitor al Moldovei. Dar şi Vizirul respectiv, ce fler!... El se uită ce se uită la bieţii candidaţi moldoveni şi, la un moment dat, întreabă: Care este Dabije? Exact ca la armată: Care eşti, Vasilescule?...

Sfiosul candidat este căftănit pe loc, dus cu alai la Iaşi, şi domnia începe.

Vorbeam, la început, de democraţie, şi că aceasta ar fi în firea Moldovei. Întocmai. În scaon, apucăturile democratice ale lui Dabija, în loc să scadă, sporesc. Vinul îl bea tot din cana de lut roşie. La ospeţe, gândul său se îndreaptă spre nevoiaşi. Neculce mai notează:

Acest domnu avea obicei, când şede la masă şi vide niscaiva oameni săraci dvorând prin ogradă, învăţa de lua câte două, trii blide de bucate din masa lui şi pâine şi vin şi le trimitea acelor oameni din ogradă, de mânca acei oameni.

Ce i-a lipsit politicii şi oricărei ideologii până în zilele noastre este mila, este Transcendentul. O coajă de pâine, creştineşte întinsă, ruinează orice imperiu fălos. Dar, impozit pe viile oamenilor, acest domn milos tot puse. Statul e stat, economia, economie. Mila, aici, cu interesul obştesc, nu prea merge. Importantă este împărţirea dreptăţii, Divanul, oamenilor să li se îm