Cerul

De la aceasta trebuia început: de la cer.

Fereastră fără de pervaz, fără giurgiuvea,

fără geam.

Un orificiu şi nimic în afara lui,

un orificiu larg deschis.

Nu trebuie să aştept noaptea cu stele,

nici să-mi înalţ capul să pot vedea cerul.

Cerul îl am în spate,

la îndemănă şi pe pleoape.

Cerul mă înfaşă ermetic

şi mă ridică de jos.

Chiar şi munţii cei mai înalţi

nu sunt mai apropiaţi de cer

decât văile cele mai adânci.

In nici un loc nu-i mai mult cer

decât în altul.

Norul la fel de categoric

e strivit de cer ca mormântul.

Cârtiţa la fel de sus e pe culmi,

e ca o bufniţă ce bate din aripi.

Ceea ce cade în prăpastie

cade din cer în cer.

..................................................

Cerul e pretutindeni prezent

chiar şi în întunecimea pielii.

Mănânc cer, elimin cer.

Sunt o cursă într-o cursă,

un locuitor locuit,

îmbrăţişat în îmbrăţişare,

întrebare în răspuns la întrebare.

Impărţirea în pământ şi cer

nu-i cea mai bună modalitate de-a gândi

despre acest întreg.

Iţi permite numai să supravieţuieşti

la o adresă mai exactă,

mai rapid de găsit.

Dacă aş fi căutată,

Semnele mele distincte

sunt încântarea şi disperarea.

Pisica din casa pustie

Cu moartea ta - nu speria pisica.

Căci ce să facă sărmana

într-o casă pustie

să se caţăre pe pereţi?

să se alinte preumblându-se printre mobile?

Nimic parcă nu-i schimbat

şi totuşi nu-s la locul lor.

Parcă sunt înţepenite lucrurile

şi totuşi date la o parte.

Iar seara,

seara lampa nu se mai aprinde.

Se-aud paşi pe scări,

dar nu sunt paşii