Romanul lui Eginald Schlattner şi prezenţa lui aici riscă să contrarieze. în ce măsură este vorba despre o carte românească? Nu pentru că asta ar fi în sine un titlu de glorie, ci pentru că la pagina cronicii literare se discută în mod tradiţional despre literatură română. Răspunsul nu e unul uşor şi nu are rost să încercăm aici o rezolvare a marii dileme (ce e mai important, limba în care e scrisă o operă, cetăţenia autorului, spaţiul în care trăieşte, locul publicării etc.), o dilemă care a traversat veacurile şi a devenit cu atît mai dramatică în acest secol XX, numit deseori secolul exilului. Romanul Cocoşul decapitat nu a fost scris în limba română, mai mult, a fost publicat mai întîi în germană şi nu în spaţiu românesc, ci la Viena, în 1998, la Editura Zsolnay Verlag. A avut un imens succes de public şi de critică acolo. Autorul spune însă precaut: "Nu ştiu în ce măsură această carte este într-adevăr mare; rezonanţa ei este mare: mulţi îşi văd oglindită în ea existenţa lor." Cartea a fost tradusă apoi de Nora Iuga. Sunetul ei a devenit, datorită traducătoarei, dar poate şi datorită locului în care trăieşte autorul, un sunet splendid românesc. Editura Humanitas, zgîrcită de obicei cu scriitorii români, s-a întrecut de data asta pe sine şi a realizat un volum de zile mari, care merită poate premiul pentru cea mai frumoasă carte a anului. Lectura e în primul rînd vizual o plăcere, deşi cartea are peste 400 de pagini.

în fine, argumentul hotărîtor pentru discutarea acestei cărţi la cronica literară românească e unul simplu: Eginald Schlattner este român, trăieşte de o viaţă la Roşia, lingă Sibiu, unde este preot luteran. Scrie însă în limba strămoşilor săi, germana (atenţie, germana literară, pentru că familia sa de burghezi înstăriţi le-a oferit copiilor o educaţie atentă), iar cultura în care s-a format nu e una românească (personajul principal de so