Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFO teatral

Publicat in Observator Cultural, marți 26 martie 2002 ·

- Premiera absoluta la Teatrul Mic. La Teatrul Mic e in repetitii spectacolul Baal pe un text de Bertolt Brecht, o piesa necunoscuta in Romania, niciodata jucata sau publicata la noi, desi in lume a fost considerata printre cele mai interesante ale lui Brecht si, evident, cele mai jucate. Regia este semnata de Dragos Galgotiu. Pentru el aminarea repetitiilor din motive tehnice s-a dovedit a fi un avantaj, fiindca a putut astfel sa lucreze si sa reflecteze, impreuna cu actorii, foarte mult asupra textului. Echipa cu care face spectacolul este cea a tinerilor de la Teatrul Mic (cu Cristian Iacob in rolul lui Baal), asistati de Gheorghe Visu si Rodica Negrea. Regizorul Dragos Galgotiu a fost cistigat de la inceput de virtutile indubitabile ale textului: „E un text exceptional in primul rind prin poezia verbalitatii lui, e un text care declanseaza emotionalitati extrem de puternice, e mai mult poezie decit dramaturgie. E foarte apropiat de ce a facut Brecht in poezie. E un text de geniu scris la 20 de ani, si asta se simte, are o intensitate a emotiei adolescentine extraordinara. E un personaj teribil, un personaj exceptional, de factura romantica si foarte asemanator cu un anumit model care a aparut la foarte mult timp dupa ce a fost scris; seamana teribil cu Jim Morrison. Eu am taiat foarte mult din text, pentru ca e atit de bogat incit nu mai e controlabil“. Dragos Galgotiu a fost interesat mai ales de tipul de iesire din realitate pe care o construieste Brecht. Personajul sau principal are o dimensiune mitologica si o anvergura scandaloasa. Lor li se adauga, in spectacol, si latura umana. „Pentru mine textul e un prilej pentru un anumit tip de poezie teatrala care se bazeaza si pe subiect, si pe tipul de verbalitate, dar e legat si de ultimele mele experiente, are o vitalitate si o energie iesite din comun; asta iti permite sa risti, sa fii imaginativ. E o experienta

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 7 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 13 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 10 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

„E ultimul meu an la club”. Mohamed Salah spune că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului

Mediafax acum 11 ore
Contractul actual al lui Salah expiră la sfârşitul sezonului, situaţie în care se găsesc şi coechipierii Trent Alexander-Arnold şi Virgil van Dijk. Internaţionalul egiptean în vârstă de 32 de ani s-a bucurat până acum de un sezon fantastic, cu 17 go

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 12 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 7 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Microsoft va investi 80 miliarde de dolari în centre de date pentru inteligenţă artificială în 2025

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unei postări pe blog a vicepreşedintelui companiei, Brad Smith, peste jumătate din această investiţie va fi direcţionată către Statele Unite. „Astăzi, Statele Unite conduc cursa globală a inteligenţei artificiale datorită investiţiilor de c

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 8 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

2°/9°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°