Lucruri incintatoare si mai ales nesperate se petrec la Comisia pentru Cultura a Camerei Deputatilor, de cind se discuta aici proiectul de Lege a Cinematografiei, deja votat – pare-se in unanimitate – in plenul Senatului. Nu ma refer la persoanele serioase si responsabile – cum sint dna Mona Musca de la liberali sau dl Ioan Onisei de la democrati –, ale caror interventii difera substantial si formal de ale altora, despre care, de asemenea, am putea vorbi separat, alta data. Hazul de necaz nu tine primordial nici de faptul ca din cei 21 de membri ai Comisiei sint in sala cind vreo 6, cind in total 8, si nu fac caz neaparat de imprejurarea ca atit presedintele, cit si cei doi vicepresedinti ai Comisiei au absentat tocmai de la intrunirea in care s-a trecut la dezbaterea propriu-zisa a textului, dupa declaratiile generale ale reprezentantilor partidelor si ai „Centrului National al Cinematografiei“. Era rindul invitatilor sa intre pe rol. Cu alte cuvinte, al cineastilor care nu au participat la nici o intilnire de lucru pregatitoare pentru actele normative in discutie sau in vigoare, nici la CNC-ONC-CNC sau UCIN, nici la Comisia pentru Cultura a Senatului ori altundeva, nici la inceputul acestui an, nici din 1997 sau din 1989 incoace, nici de cind ne stim. Cei care au luat parte la unica dezbatere deschisa, pe marginea ultimului proiect, initiata in extremis, ca expertiza a specialistilor, de catre Grupul liberal de la Camera, la 6 martie a.c., n-au fost insa invitati sau n-au gasit ca e cazul sa onoreze acum incinta Comisiei sus-numite. Pentru ca au fost taxati intre timp drept „asa-zisi cineasti“, fie ei regizori sau operatori, fie producatori ori critici de film. Ei n-ar avea „nici o legatura cu filmul romanesc“, ar fi spus „prostii sinistre“ si ar fi in genere „sau prosti, sau nebuni“, cum s-a exprimat mai-marele „Legii“, Sergiu Nicolaescu, intii la o conferinta de