Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polemici: Filiatia ceausista a „Legii Cinematografiei“ sau de ce „nu mai merita Romania sa existe“

Publicat in Observator Cultural, marți 26 martie 2002 ·

Lucruri incintatoare si mai ales nesperate se petrec la Comisia pentru Cultura a Camerei Deputatilor, de cind se discuta aici proiectul de Lege a Cinematografiei, deja votat – pare-se in unanimitate – in plenul Senatului. Nu ma refer la persoanele serioase si responsabile – cum sint dna Mona Musca de la liberali sau dl Ioan Onisei de la democrati –, ale caror interventii difera substantial si formal de ale altora, despre care, de asemenea, am putea vorbi separat, alta data. Hazul de necaz nu tine primordial nici de faptul ca din cei 21 de membri ai Comisiei sint in sala cind vreo 6, cind in total 8, si nu fac caz neaparat de imprejurarea ca atit presedintele, cit si cei doi vicepresedinti ai Comisiei au absentat tocmai de la intrunirea in care s-a trecut la dezbaterea propriu-zisa a textului, dupa declaratiile generale ale reprezentantilor partidelor si ai „Centrului National al Cinematografiei“. Era rindul invitatilor sa intre pe rol. Cu alte cuvinte, al cineastilor care nu au participat la nici o intilnire de lucru pregatitoare pentru actele normative in discutie sau in vigoare, nici la CNC-ONC-CNC sau UCIN, nici la Comisia pentru Cultura a Senatului ori altundeva, nici la inceputul acestui an, nici din 1997 sau din 1989 incoace, nici de cind ne stim. Cei care au luat parte la unica dezbatere deschisa, pe marginea ultimului proiect, initiata in extremis, ca expertiza a specialistilor, de catre Grupul liberal de la Camera, la 6 martie a.c., n-au fost insa invitati sau n-au gasit ca e cazul sa onoreze acum incinta Comisiei sus-numite. Pentru ca au fost taxati intre timp drept „asa-zisi cineasti“, fie ei regizori sau operatori, fie producatori ori critici de film. Ei n-ar avea „nici o legatura cu filmul romanesc“, ar fi spus „prostii sinistre“ si ar fi in genere „sau prosti, sau nebuni“, cum s-a exprimat mai-marele „Legii“, Sergiu Nicolaescu, intii la o conferinta de

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Iohannis la parlamentare. Ciolacu: „Nu este nevoie de legislație suplimentară/ Decidem luni”. Reacția președintelui PNL

HotNews acum 15 minute
Președintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că partidul va decide luni dacă susține sau nu proiectul de lege care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Ciolacu susține că experții spun că nu este nevoie de o nouă lege

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 15 minute
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 4 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Lidia Buble, din nou în vizorul Poliției. A primit și o amendă usturătoare!

Ziua Constanta acum o ora
Artista Lidia Bubble are din nou probleme cu Poliția. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 lei, după ce nu a respectat regulile de circulație, scrie libertatea.ro. Să nu uităm că,

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Ciolacu, despre lipsa de la întâlnirea cu preşedinta CE: Nu cred că Nicolae Ciucă a scris postarea

Mediafax acum o ora
„Îmi pare rău de postarea domnului Ciucă. Dânsul doar trebuia să fie atent la agenda mea publică, eu am avut CSAT. Mai mult, pentru că m-aţi întrebat, am avut o discuţie cu preşedinta von der Leyen când se deplasa spre Polonia, am avut o discuţie cu

Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere. Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie

Mediafax acum 16 minute
Conform sursei citate, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, fiind sâmbătă de 5700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gos

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum o ora
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°