Note dintr-un caiet de şcoală, subţire, liniat. Scris cu creionul. Scriere ştearsă azi, nedatată, dar, după caligrafia cuminte, şcolărească, trădând un cu totul alt om, tânăr, care a încetat de mult să mai fie, pare aparţinând anilor şaizeci... Ce mă izbeşte şi-acum este aplicarea însemnărilor, îneverşunarea lor teoretică, într-o epocă în care astfel de note, de idei... erau parcă ale unei alte planete, încă nedescoperită... Ce e sigur, e că stilul meu - considerat de critică a fi un exemplu de subţirime şi de armonie... - cum spunea N. Manolescu despre un roman de-al meu că este scris... "cu o subtilitate a limbii ce ne face să ne gândim la maieştrii de odinioară"... - stilul comentariilor nu s-a schimbat...
*
Citez: Deşi nu are sistem nervos, amiba acţionează, se conduce, se comportă ca un metazoar superior, manifestând instincte. Concluzia ar fi că raporturile dintre psihism şi viaţă sunt mult mai directe şi că, în orice caz, "fiziologia sistemului nervos nu este cheia acestor raporturi."
Sistemul nervos n-ar putea să fie un instrument şi o condiţie esenţială a unităţii organice, pentru că unitatea amibei se sprijină direct pe structura ei. Sistemul este un auxiliar de unitate la metazoarele dezvoltate; are o funcţie integrativă, care însă e derivată - în fond dacă sistemul nervos asigură unitatea organismului, unitatea sistemului nervos este şi ea asigurată la rândul ei de ceva... de psihismul primar.
Deci, sistemul nervos nu poate fi o condiţie esenţială a acţiunii, pentru că amiba, cu toate că n-are sistem nervos, acţionează ca şi cum ar avea. Aşadar, şi în cazul acesta, sistemul nervos nu e decât un auxiliar al acţiunii.
Psihismul primar - instrument al subiectivităţii. Sistemul nervos, în acest caz, devine un organ al psihismului secundar, al conştienţei mediului. Un briozaur, o amibă, un celenterat nu au
