Pierrette Fleutieux, deţinătoarea premiilor Goncourt din 1984 şi Femina din 1990, autoare a numeroase romane, nuvele, precum şi cărţi pentru tineret, publicate în marea lor majoritate la Gallimard, se impune din nou în 2001 cu romanul Des phrases courtes, ma chérie (ed Actes Sud/Leméac).

Este o carte despre îmbătrânire şi moarte. Subiectul, banal prin eterna şi implacabila lui recrudescenţă, este salvat de fineţea percepţiei şi tehnica de construcţie a personajului principal - mama autoarei - impresionant prin forţa şi coerenţa caracterului. O luptă tenace, când directă, când disimulată, cu miză mare sau derizorie, este secretul celei care încearcă cu disperare să-şi recupereze trecutul printr-un simulacru de viaţă. Lucidă şi abilă, ea îşi foloseşte până în ultima clipă toate resursele pentru a nu abandona această partidă la care fiica ei este spectator, arbitru şi, în cele din urmă, martor.

Nimeni nu se lasă păcălit, ci încearcă doar să păcălească. Nimeni nu se amăgeşte, căci fiecare ştie că inevitabilul se apropie. Totul e să faci faţă, să salvezi aparenţele. Imprevizibil nu este decât momentul fatal şi identitatea victimei. Până să se arunce zarurile, autoarea se întreabă îngrijorat-vinovată: "Care dintre părinţi va fi câştigător? Care dintre ei va fi socotit mai apt să rămână în viaţă, să facă mai puţine necazuri, să creeze cât mai puţine griji, să "deranjeze" cât mai puţin? Pe care să-l abandonezi, pe care să-l păstrezi?" În cazul de faţă, alegerea pare cea firească: dispare cel mai slab, cel mai absent din viaţa practică, tatăl. Rămâne cel mai puternic, mai viu şi mai lucid. Alegerea are drept urmare cutremurul care va şubrezi şi va schimba definitiv totul, căci părinţii formaseră un cuplu puternic şi sudat. Numai că "forţa unuia se sprijină pe slăbiciunea celuilalt, dar dacă acesta din urmă dispare, forţa celuilalt nu se mai sprijină pe nim