Încercând să sintetizăm ca pentru o revistă de înaltă cultură cum este "România literară", demersurile noastre ziaristice şi revuistice 1) din ultimii doi ani, în speranţa susţinerii unui dialog pe tema editării lui Eminescu azi cu cei avizaţi, reţin următoarele trepte ale informaţiei culese de-a lungul timpului.

În raportul lui Titu Maiorescu 2) din 8 aprilie 1880, intitulat Chestiunea ortografică în Academia română şi publicat în Convorbiri literare, nu se vorbeşte despre apostrof, dar finalul se încheie astfel: "Spre a vă da un exemplu practic pentru înfăţişarea ce ar avea scrierea română după această ortografie, am onoarea a vă alătura o transcriere conformă cu regulele aici stabilite. Este Cântecul gintei latine, ce l-am transcris, cântat de acel poet şi coleg al nostru, căruia natura pare a-i fi dat menirea de a înfăţişa generaţiunilor contimporane toată frumuseţea eufonică a limbei noastre materne."

Mai înainte de a relua câteva pasaje din poemul transcris ca probă, cităm din nota redacţiei 3) la acest raport: "Odată cu reintrarea d-lor Alecsandri şi Maiorescu în sânul Academiei, după invitarea însăşi a Academiei, era firesc ca cestiunea scrierii române să fie din nou dezbătută în acest Institut de cultură naţională..." Rezultă, şi de aici, rolul foarte important al lui Vasile Alecsandri în stabilirea normelor ortografice la Academie. De altfel, din referatele şedinţelor putem defini acest rol: poetul ia cuvântul la fiecare chestiune spunându-şi punctul de vedere. Atragem atenţia că implicarea lui Alecsandri în stabilirea normelor ortografice ale limbii române a dus şi la organizarea interioară a poeziei sale în conformitate cu aceste norme. Cu alte cuvinte, el pune în practică, exemplifică norma scrierii cu poezia proprie. Insistăm: scrie (publică) poezii pentru a ilustra scrierea. În consecinţă, cu atât mai dificil mi se pare să-l scoţi pe