Portugalia se aseamănă Italiei nu geografic, ci lingvistic şi spiritual: Lusitania şi Ausonia marchează două dintre cele mai simpatice şi mai pitoreşti zone ale Romaniei Occidentale. Iată aşadar o "scrisoare portugheză" pentru a-l evoca pe unul dintre autenticii reprezentanţi pe care Italia i-a avut în ţara noastră.
Odată cu profesorul Alexandru Balaci dispare italienistul numărul unu al României contemporane. Dispare nu doar un om şi un savant, ci şi o figură culturală controversabilă: nu cred că putem imagina un omagiu mai autentic decît încercarea de a-i descifra eroului personalitatea adîncă.
Balaci a făcut parte din acea extrem de subţire pătură de intelectuali autentici care au marcat - la sfîrşitul anilor '40 şi poate fără voia lor - trecerea la comunism a ţării noastre. Era unul dintre tinerii străluciţi ai vremii, un lion; călare pe două lumi, a mizat pe "lumea nouă", de partea căreia a trecut, devenind rapid unul dintre puţinii intelectuali de substanţă într-un regim anti-intelectual prin natură. Totuşi, nici faptul de a fi fost colaboratorul apropiat al lui Al. Marcu, ucis de comunişti în închisoare, nici cel de a fi luptat pe frontul antisovietic nu-l recomandau în mod special pe Alexandru Balaci autorităţilor instalate la noi după război. Dar penuria de valori a noului regim era atît de acută, încît italienistul a fost la rîndul său preluat. Simplu act de oportunism din partea specialistului în Pascoli? Lucrurile se prezintă ceva mai complicat: astronomica distanţă a unei jumătăţi de secol ne ajută să le apreciem astăzi fără patimă.
A fost atunci momentul în care cîţiva oameni de cultură de nivel excepţional au semnat pactul cu diavolul. În domeniul umanist, ei s-au chemat Mihai Ralea, Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Emil Petrovici, G. Călinescu, Andrei Oţetea, George Oprescu etc. etc., dar şi Valentin Lipatti ori Mihnea Gheorghiu.
