- Comentariu - nr. 60 / 27 Martie, 2002 De-a lungul existentei sale, Ungaria s-a dovedit a fi tara cea mai cotropitoare a Europei. In decursul mileniului care a trecut, ea si-a faurit, in parte cu Austria, indeosebi pe seama romanilor, slovacilor si sarbilor, un imens imperiu, pe o suprafata ce se intindea de la Marea Adriatica pana in nordul si rasaritul Carpatilor. „Ungaria Mare", cu care unii se mandresc atat de mult si pe care altii o viseaza din nou, a fost tot timpul un conglomerat de popoare, un adevarat paradox, pentru ca in componenta ei elementul maghiar s-a aflat intr-o permanenta minoritate, el nedepasind demografic procentul de 45 la suta. Dominarea majoritatii de catre minoritate a constituit un fapt nefiresc, ceea de altfel a adus imperiului, mai ales dupa instaurarea dualismului, denumirea de inchisoare a popoarelor. Dorinta de veacuri a ungurilor de faurire a statului national unitar, exacerbata dupa 1867, o data cu alipirea cu forta a Transilvaniei, s-a izbit tocmai de acest puternic zid demografic. Imposibilitatea de a-i depasi prin natalitate pe ceilalti, indeosebi pe romani, si spaima permanenta ca elementul maghiar ar putea fi la un moment dat coplesit de cel strain au creat ideea, salvatoare dupa ei, a transformarii dupa nastere si in cursul vietii a nemaghiarilor in maghiari. Dar maghiarizarea fortata nu s-a oprit numai la persoane, ci ea a cuprins tot ce misca intr-o tara, de la oameni la locuri, la zone geografice. Pentru a vedea cum s-a format „traditia" la unguri, cum meleagurile romanesti dintotdeauna au ajuns maghiare sau in primul rand maghiare, va prezentam, din documentele vremii, un articol aparut in 1897, in perioada in care maghiarizarea Transilvaniei era in plin proces. Lecturarea lui ne va oferi informatii valoroase despre felul in care, dar si cat de tarziu, s-au impus si pe aceste meleaguri asa-zisele traditionale denumiri