Dan C. Mihăilescu ne întinde şi îşi întinde o capcană cu o glumă care pare inocentă, la prima vedere. Este vorba despre definiţia "scriitorincului". Omul care nu face nici istorie literară, nici critică pură, nici "întîmpinare", căruia nu-i place prea mult "specializarea" - în această imagine se recunoaşte criticul nostru, cu un soi de "iresponsabilitate" jucată. Nu ştiu cum se face însă că, la o privire retrospectivă, prilejuită de o culegere de eseuri precum Scriitorincul, lucrurile nu stau deloc aşa. Dacă privim pe Animal Planet cîteva documentare despre ornitorinc, înţelegem foarte uşor că "scriitorincul" este un "animal underground", un critic atipic, nu e deloc un "animal social". Apoi putem privi cariera de critic a lui Dan C. Mihăilescu. Şi vom vedea că de fiecare dată a fost "în faţă", că de fiecare dată a găsit soluţia de a-şi exprima părerile critice în "medii" ideale, toate culminînd cu o rubrică la televiziune. Toată demonstraţia "scriitorinciei" este falsă din start pentru că foloseşte deja insuportabilele premize noiciene. Dacă nu ştii germană, ebraică, greacă veche, păsărească şi cîte altele eşti compromis ca intelectual. Nu-ţi rămîne decît să te descurci. Or, tocmai în "descurcat" este admirabil Dan C. Mihăilescu, este un model (fără nici o fărîmă de ironie). Am putea spune că dacă nu reuşeşti să te "descurci" în massmedia şi să-ţi impui un ton, să promovezi cultura în felul în care o face Dan C.-ul, nu-ţi rămîne decît să faci şcoli pe la Păltiniş. O glumă de la care, bineînţeles, multe capete luminate vor sări în aer. Există totuşi un adevăr în această mică "poantă" şi de aici porneşte toată indecizia de "statut" cultural al scriitorincului nostru. Se raportează "serios" Dan C. Mihăilescu la modelul Noica? Sigur că da. O face ironic, dar reperul este extrem de puternic pentru criticul cu pricina. Această culegere de eseuri (lipsesc cronicile d