- Economic - nr. 60 / 27 Martie, 2002 Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ing. Victor Stefura, director general al S.C. Distrigaz-Nord S.A. Targu-Mures, a tinut sa „demonteze" toate „informatiile" nefondate despre activitatea acestei societati de prestigiu, care asigura distributia gazelor naturale in peste 20 de judete ale tarii. Cu precizarea ca vom reveni detaliat asupra indicatorilor economici, prezentati ziaristilor de catre directorul general al S.C. Distrigaz-Nord S.A., sa notam, in randurile de fata, aprecierea de ansamblu a ing. Victor Stefura, potrivit careia, in anul 2001, societatea din Targu-Mures a avut o activitate buna, profitabila, fara nici o datorie la bugetul statului. Or, pentru a argumenta acest lucru, la prima conferinta de presa tinuta in acest an, inginerul Stefura a subliniat ca cifra de afaceri a societatii la 31 decembrie 2001 a fost de 10.093.253 mil. lei, realizandu-se o crestere fata de anul 2000 cu 93,5 %, crestere datorata, in principal, pe seama modificarii pretului final al gazelor naturale (de la 1.272.000 lei/mmc in decembrie 2000 la 2.538.855 lei/mmc in decembrie 2001). Veniturile totale se cifrau, la aceeasi data, la 10.801.554 mil. lei, iar cheltuielile totale la 10.599.466 mil. lei, rezultand un profit brut de 202.088 mil. lei si un profit net estimat de 83.547 mil. lei. Totodata, societatea a efectuat la bugetul de stat plati in suma de 2.242.217 mil. lei, cu 85,7 % mai mult fata de anul 2000, S.C. Distrigaz-Nord S.A. nefigurand astfel cu datorii la bugetul statului. De retinut, de asemenea, ca solvabilitatea patrimoniala, estimata la 31 decembrie 2001, a societatii a fost de 38,05 %, inregistrandu-se o crestere cu peste 2 % fata de anul 2000, cand solvabilitatea patrimoniala a fost de 35,94 %. GHEORGHE GIURGIU - Economic - nr. 60 / 27 Martie, 2002 Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ing. Victor Stefura, di