- Istoric - nr. 61 / 28 Martie, 2002 Dupa formarea sa in spatiul vechii Dacii care corespunde, in linii esentiale, cu teritoriul actual al Romaniei, atingand in est raul Nistru, poporul roman a fost nevoit sa duca o lupta grea si indelungata pentru a-si apara existenta si glia stramoseasca. Valurile numeroase de migratori care s-au succedat o perioada indelungata n-au putut sa-i disloce pe daco-romani si apoi pe romani din vatra lor strabuna, in care au continuat sa vietuiasca, infruntand vitregia vremurilor aici "in calea rautatilor", cum spune cronicarul. Desi formarea poporului roman este anterioara epocii medievale, romanii sunt mentionati cu deosebire in izvoarele istorice medievale, in momentul in care ei incep sa se organizeze in formatiuni politice incepatoare. Izvoarele ii amintesc ca o masa etnica distincta de alte popoare. Astfel, prima atestare documentara a elementului romanic la nord de Dunare, in izvoarele medievale, o gasim la inceputul secolului al VII-lea in Strategicom, un tratat militar bizantin. Populatia de aici este numita, datorita limbii pe care o vorbea, cu termenul de romani. Se stie ca, la jumatatea secolului al VI-lea si la inceputul secolului al VII-lea, poporul roman era format in trasaturile sale esentiale. Asa se explica faptul ca slavii cu care a convietuit nu au putut sa-i influenteze structura gramaticala a limbii si nici lexicul, care au ramas latine. Se stie ca slavii s-au deplasat, in cea mai mare parte, la sud de Dunare, iar cei care au ramas au fost, treptat, asimilati. In secolul al X-lea, imparatul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, relatand despre asezarea slavilor in Balcani in tratatul "Despre administrarea imperiului", se opreste asupra populatiei romanesti de la nord de Dunare, utilizand acelasi termen de romani. El arata ca "acestia se mai numesc si romani pentru ca au venit din Roma si poarta acest nu