Duminică dimineaţa, cum mergi în jos către Marele Gol, New York-ul este dulce-cenuşiu. O mamă dichisită împinge un cărucior dichisit, înlăuntru cu un bebeluş înţolit la Prada. Un beţivan se ridică pedant dintr-un culcuş de ziare aşezat în faţa unei galerii de artă. Un birt pe West Broadway, care arată bizar de asemănător cu un birt adevărat, trimite în văzduh arome calde de slăninuţă prajită şi clătite. Gloria Swanson spunea că mirosul de slăninuţă prăjită este "cel mai optimist parfum din America". Chiar este. La orizont, plutind placid în cerul aproape ploios, se înalţă o pîlnie de praf. Pe măsură ce mă apropii, văd familii de prin suburbii apropiindu-se de pîlnia prăfoasă. Poartă pardesie lungi de tweed peste hainele de duminică şi vorbesc tare, într-o new-yorkeză sonoră, care răsună a greacă, spaniolă şi rusă. Şi mai aproape de izvorul prafului, zidurile încep să poarte rămăşiţele amintirilor. Fotografii, flori uscate, litere şterse, steaguri americane spălăcite deja. Ajungem la o platformă de lemn, care duce la o barieră a poliţiei, dincolo de care se află Marele Gol. Din măruntaiele pămîntului se aude zgomot de maşinărie, macarale se leagănă încetişor deasupra noastră. Cîţiva NYPD stau, fotogenic, la taclale cu familiile cu varii accente. Unii fotografiază golul. Copiii pun întrebări care încep cu "de ce?". Mamele îi reduc la tăcere cu cîte un "ssst". Din fericire, nu s-au ridicat încă neguţătorii ambulanţi, aşa că nu există o piaţă de suveniruri. Încă de cînd am aterizat la New York m-am tot uitat după cele două turnuri, să mă orientez, uitînd mereu şi mereu
că nu mai sînt acolo. Fără ele, New Yorkul a îmbătrînit. Empire State Building şi-a recucerit poziţia, pe vremuri de nimeni pusă la indoială, de PUNCTUL de referinţă. Odată cu ea, New York-ul în alb şi negru a revenit şi el. Berenice Abbot. Faye Wray. Anii '50, '40, '30. Poţi să pipăi, să simţi a
