Copiii de pe vremea mea, adică de prin anii '70, ieşeau duminica la teatrul de păpuşi sau la film. Teatrul de păpuşi era acelaşi, ca şi-n ziua de azi, dar filmele, precum, pentru unii, bine se ştie, rulau la - pe atunci - celebrul cimatograf "Doina", de pe strada Doamnei. Lîngă "Doina" erau Cei trei ursuleţi, faimos magazin de haine pentru copii, iar lîngă "Ţăndărică", Cofetăria teatrului, unde puteai mînca cel puţin un joffre sau o mascotă bună. Era un ritual de duminică, bine stabilit, unde se duceau (aproape) toţi copiii cu (aproape) toţi părinţii, pentru că opţiuni nu prea existau - decît, fireşte, parcul, dacă era frumos, sau, poate, circul... Mamele şi copiii erau frumos îmbrăcaţi, mai ales că, probabil, după film sau teatru, urmau mesele în familie, eventual şi cu bunicii. Dacă, între toate aceste drumuri, ţi-era sete, puteai bea sirop cu sifon sau doar sifon pe stradă. Filmele sau piesele de teatru pe care le vedeai erau, şi ele, clasice, în care răii erau răi şi bunii - buni, iar cei din urmă îi învingeau întotdeauna pe cei dintîi. În ciuda aparenţelor, rîndurile de mai sus nu reprezintă o pledoarie nostalgică pentru anii '70, ci o trecere în revistă a unor ritualuri private de atunci, în scop comparatistic. Comparaţia mentalităţilor de atunci şi de acum nu urmăreşte să fie părtinitoare în vreo direcţie, ci doar să arate evoluţia lucrurilor. Şi acum există ritualul mersului, cu copilul, în zi de sărbătoare, la teatru sau la film. Evident, nu mai sînt singurele posibilităţi, pentru că acum există ideea de opţiune. Copiii şi părinţii pot merge, pur şi simplu, la casa lor de la munte sau de lîngă Bucureşti, se pot duce la o sală de forţă sau într-una de jocuri pe computer. Sau, şi mai simplu, pot alege McDonald's, ca să se dea pe tobogane, sau Prisma, Gima ori Carrefour, ca să se dea cu căruciorul de cumpărături. Teatrul "Ţăndărică" a rămas acelaşi, dar