Sînt unul dintre mulţii bărbaţi a căror viaţă a fost decisiv marcată de femei. Dar şi unul dintre puţinii care o recunosc. Prima oară am fost salvat de la moarte de trei femei. A doua oară am fost salvat de patru. N-aveam 6 ani cînd o stranie tentativă de a mă spînzura (de singura creangă groasă, orizontală şi suficient de joasă din curtea bunicilor) a fost trecută în istoria familiei mele drept un "nefericit accident". Singurul moment din viaţa mea pe care îl ţin minte în cele mai mici detalii. Nu mai ştiu însă de ce am vrut să mă sinucid, şi cred că, totuşi, asta ar fi fost mai important de reţinut. M-au salvat două verişoare şi mătuşa mea. A doua oară am fost salvat de la o boală perversă, ce mă ducea încet DINCOLO, de fiica mea, de soţie, de mama şi, mai ales, de doctoriţa Delia, una dintre cele mai minunate făpturi pe care le-am întîlnit vreodată. Aşa m-au ajutat femeile de două ori să nu dispar definitiv pe uşa din dos. Au fost extrem de multe alte împrejurări în care femeile m-au ajutat. Mi-au dat lecţii. M-au pus la punct. M-au învăţat. M-au iubit şi m-au părăsit. Le-am fost elev, iubit, amant, frate, prieten, soţ, complice, duşman sau adversar. De la toate am învăţat cîte ceva. Pe prima nevastă mi-am ales-o eu şi a fost dezastru. Ne-am despărţit ulceraţi. A doua soţie m-a ales ea pe mine. M-a luat ca din oală. După primul an, eu tot nu mă dezmeticisem. Aveam presimţirea aia otrăvită că tot ce pare prea bun şi prea frumos e suspect. Dar ea e convinsă şi azi, după opt ani şi un copil, că m-a ales bine. Femeile m-au învăţat extrem de multe şi, ce e mai important, multe despre FEMEIE. Şi acum sînt convins că dacă un bărbat nu învaţă repede, la începutul "carierei" sale, ce e cu adevărat femeia, o să fie un nefericit, un frustrat şi un ne-isprăvit toată viaţa. Unele m-au învăţat despre suflet, altele despre spirit, altele despre simţire şi raţiune deopotr