acasă sau în depărtări Ar fi comodă o listare a motivelor despărţirii de România, o subliniere a fiecărui aspect unde lumea românească a eşuat în a ne împlini aşteptările. S-ar putea lesne arăta slăbiciunile societăţii, aşa cum în cazul mariajelor care se destramă se analizează nepotrivirile de caracter. Dar cui i-ar servi aşa ceva? În ultimul deceniu din România au plecat etnici germani repatriindu-se în Germania, economişti care au ales să lucreze în Canada, profesori sau cercetători care se află acum în universităţile din Europa de Vest sau Statele Unite. Fiecare situaţie e diferită, dar finalitatea tot despărţire de România se cheamă. Ar fi dificil ca un scurt articol să conţină o analiză a complexei situaţii. Putem cel mult să enunţăm cîteva întrebări asupra unui proces în plină desfăşurare. Cel puţin în spaţiul emigraţiei academice, cred că putem discuta despre anumite caracteristici ale formării care nu vin în întîmpinarea necesităţilor lumii româneşti, un complex de factori de nimeni planificat, de nimeni anticipat, şi care a făcut România insuficientă sieşi. Probabil totul a început cu o suită de iluzii. A existat cîndva speranţa că România ar putea să ajungă lumea întîi, că eforturile merită, că mai binele va fi atins într-un viitor predictibil. Oare cînd a apărut în spaţiul româneasc iluzia că societatea noastră ar putea fi una de lumea întîi? Poate în vremea primăverii de la Praga, cînd Bucureştiul a atras pentru o vreme privirile şi speranţele (şi acele momente le-au furat unora minţile). Poate de fiecare dată de cîte ori un sportiv ne dăruia cîte o noapte de neuitat, noaptea de la Montréal a Nadiei, sau noaptea de la Sevillia a Stelei, sau noaptea din 1994 cînd a fost eliminată Argentina. Poate atunci cînd România a trimis primul cosmonaut în spaţiul cosmic (apropo, a fost acela un proiect peren, un program susţinut? sau n-a fost decît pură propa