În 1992, mă aflam împreună cu amicul George Stinea într-o expediţie de filmare în Statele Unite. În statul Tennessee, gazdele ne-au plimbat prin Memphis, pe bulevardele ce poartă numele marilor vedete ale muzicii country şi puţin a lipsit să ajungem şi la Graceland, dar nefiind un fan al muzeelor personale am reuşit să parez. Well, a zis însoţitorul nostru, atunci o să vă duc într-alt loc extraordinar. Surprise, mai rosti el, insinuant. Aşa se face că am ajuns după o oră de mers (pe una din acele şosele americane care te fac să-l înţelegi pe Whitman) la Bright Moments. Un parc de distracţii... religioase. Era un complex de clădiri care evitau arhitectura ecleziastică (fie ea tradiţională sau modernă), dar cu funcţii oarecum similare. Existau şi camere de dormit, şi mici restaurante, dar punctul principal era sala de conferinţe a fiecărei clădiri. Am înţeles că aici se ţineau reuniuni educative pentru copii, prezenţi de altfel în număr mare, cu şcoala sau cu părinţii. N-am asistat la reuniuni, dar am remarcat că pereţii erau împodobiţi cu un fel de fresce care înfăţişau istoria lumii simplificată, numai că marile personalităţi erau înfăţişate sub formă de îngeri. Aveau toţi aripioare - cel mai hazliu mi s-a părut Lincoln. Nici Napoleon nu era de lepădat, ceva mai dolofan decît îl făcuse natura, evident dezavantajat de aripile cam mici, după părerea mea. Peste teatrul de război de la Iwo Jima pluteau îngeraşi dolofani (de ambe sexe!!); doi cărau un banner pe care scrie God bless you. Copiii vizitatori erau amuzanţi, totul era plăcut, mobila comodă şi aerul curat, dar atmosfera nu era nici pioasă, nici hazlie. În rest, ghizi la tot pasul, însoţitori, pliante, suveniruri, o exploatare comercială perfectă. Parcă prea perfectă. Însoţitorul nostru ne-a povestit că biserica protestantă nu e prea încîntată de Bright Moments, însă ferma întreprinzătorului este cel mai i