"Ludovic al XIV-lea se ferea să se uite în oglindă, de teamă să nu facă insolaţie", sună o vorbă a lui Jacques Prévert. Un scriitor, profesor universitar şi istoric literar român, pe nume Mihail Diaconescu, îşi ia şi el precauţii asemănătoare. Dă unei cărţi un titlu neutru şi savant, Farmecul dialecticii şi fenomenologia narativă, iar înăuntru, pe întinderea a 450 de pagini, reproduce interviurile pe care le-a acordat de-a lungul anilor. Pentru o mai bună înţelegere a acestor preţioase texte, cartea conţine o prefaţă semnată de alt profesor universitar, sociologul Ilie Bădescu. Acesta situează demersul şi personalitatea lui Mihail Diaconescu în raport cu Socrate, Platon, Aristotel, Sfinţii Părinţi, Hegel, Karl Barth, Pascal, D. Cantemir, Nietzsche, Jung, G. Durand, C.L. Strauss (probabil Claude Lévi-Strauss), N. Iorga, M. Eliade, Blaga, pentru a conchide, îndreptăţit, că opera diaconesciană este "în chip ticălos ocolită" de aşa-zişii intelectuali ce se fac că nu văd adevăratele valori naţionale. Interviurile, acordate între 1972 şi 2000, sînt reproduse, cu răbdare şi acribie ştiinţifică, din cele mai variate publicaţii, de la ziarele Secera şi ciocanul din Piteşti şi cotidianul central Scînteia tineretului, apoi revistele Argeş, Tomis, Astra, pînă la - după 1989 - publicaţii precum Graiul Maramureşului, Carpaţii României, Juventus, Dreptatea, Porto-Franco, Mişcarea, Europa... Unele interviuri sînt inedite, altele sînt transcrierea unor intervenţii orale cu prilejul unor manifestări academice, unele sînt lungi, veritabile prelegeri universitare, altele scurte, de trei sferturi de pagină, consemnînd de regulă, concis şi percutant, o nouă apariţie editorială. Repetiţiile sînt inevitabile, mai ales că, printr-o semnificativă coincidenţă, reporterii pun, spontan, întrebări precum: "Cine sînteţi Dumneavoastră, domnule M.D.?", sau "Cine sînteţi cu adevărat, domnule p