Limba română este pe cale să capete un nou cuvînt frumos. De fapt, acum se duce lupta între două forme ale aceluiaşi termen: mai poeticul "moţionari", care îi aparţine lui Cozmin Guşă, şi mai corectul gramatical "moţionişti", scornit de alt lider al PSD. Cum se zvoneşte tot mai insistent că garda veche a partidului se va descotorosi curînd de Cozmin Guşă, eu zic că va cîştiga cel cu "moţionişti". Cum s-a înţeles deja, ambele se referă la parlamentarii opoziţiei care depun moţiuni simple împotriva guvernului. În mai puţin de trei luni, de la începutul anului 2002, opoziţia a depus 6 moţiuni simple. De cînd a fost instalat guvernul Năstase au fost depuse nu mai puţin de 14 asemenea moţiuni. Tematica este variată, de la situaţia din Harghita şi Covasna la explozia cheltuielilor pentru întreţinere şi corupţia din administraţia publică. Dezbaterile pe marginea moţiunilor urmează aceeaşi punere în scenă: se citeşte documentul care nu face decît să reia acuzaţiile cunoscute din conferinţele de presă, reprezentanţii grupurilor parlamentare citesc şi ei din nou ce au spus la propriile conferinţe de presă, ministrul de resort neagă şi susţine că motivaţiile opoziţiei sînt politicianiste. Dacă printre semnatarii moţiunii se află parlamentari ai PD şi PNL, li se spune cît de mult rău a făcut ţării guvernarea de pînă în noiembrie 2000 şi, cu o grimasă de dezgust, ministrul de resort le aminteşte de palma primită de la electorat. Apoi se votează. În majoritatea cazurilor, moţiunile primesc mai puţine voturi decît numărul de parlamentari care le-au semnat, semn că nici autorii nu prea cred în succes, aşa că nu mai este cazul să stea pînă în momentul votului. Presa ia în derîdere această lipsă de imaginaţie. O moţiune simplă nu mai este un eveniment. Jurnalele de actualităţi le trec undeva la ştirile pe scurt, doar OTV transmite o înregistrare de acolo, dar aceasta nu înseam