Vladeniul e una dintre comunele in care arhaismul a disparut chiar si din basmele batrinilor Asezarile judetului Botosanii evolueaza concentric, de la granite catre resedinta. Constatarea acesta am facut-o de-a lungul peregrinarilor mele. Satele de pe malul Prutului inca mai pastreaza izul arhaic, intelenit, taranii locului sint inca stupefiati de drama substituirii calului de la plug cu tractorul, fac inca tizic si se incalzesc cu el, iar centrale termice sint pentru ei o utopie. Inca mai vorbesc la telefonul cu manivela si-si educa odraslele in spiritul afectiunii pentru fiece palma de pamint. Ceva mai aproape, intilnesti tarani "din piese vechi", care mimeaza agricultura, cu un ochi intre traditie si cu celalalt catre modernul pe care il vad la televizor si-l intrepreteaza fiecare dupa capacitati. Si, in fine, catre oras, intilnesti taranul de tip nou, aprig cind e sa-si apere proprietatea, dar dispus oricind sa-si uite obirsie, cind e vorba de-un cistig imediat si sigur. Din acesta ultima categorie fac parte si taranii din Vladeni. Fara sa renunte nici o clipa la starea lor civila, fara sa-si piarda identitatea de pastratori ai valorilor mobile si imobile pe care le-au mostenit, ei sint, totodata, prizonierii vietii citadine, pe care o intrezaresc prin ocheanul intros catre Botosani. Prima impresie pe care ti-o trezeste comuna Vladeni, de indata ce treci pragul Primariei, este ca acesta asezare nu prea are istorie. Sau daca o are, e tinuta ferecata intre copertile dezinteresului local. Locuitori are vreo 5000, dar nici cifra acesta. "Asa mi-a spus agentul agricol, se justifica primarul. Daca nu-mi iese si la recensamint la fel, sa vedeti ce trinta fac eu cu el!". Nu exista o monografie a comunei, iar cartea verde, care avea totusi citeva date sumare despre comuna a disparut si ea. Primarul Viorel Murariu insa nu dispera si, de la inaltimea functiei obtinute in ur