Satenii din Robanesti - Dolj pot spune de ceva vreme ca rare sint lucrurile care ii mai mira. Si oricine poate sa afirme asta dupa ce a vazut, asa cum au facut robanestenii, asfalt in mijlocul araturii. Nu este banc, este purul adevar, pentru ca, dupa ce au reabilitat drumul E70 care trece prin mai multe comune doljene, lucratorii firmei executoare au lasat in urma asfalt gramezi-gramezi, dar nu pe marginea drumului, ci chiar pe parcelele oamenilor. Satenii s-au minunat, s-au infuriat, s-au scarpinat in crestetu' capului si... n-au avut ce face. Tare ca betonul, asfaltul facea pina si tirnacopul sa sara cit colo. Asa ca oamenii s-au plins la primarie si si-au vazut de treaba, muncind pamintul cu... ocol de musuroi.
Inainte de a primi plingerile satenilor, primarul Robanestiului, Romica Nitu, a bagat singur de seama noile „forme de relief“ care imbogateau geografia comunei. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa sune la Directia Judeteana de Drumuri si Poduri, unde o voce convingatoare i-a garantat ca o echipa va veni la fata locului si va remedia neajunsul. „Au trecut o luna, doua, dar n-a venit nimeni. Asta se intimpla prin septembrie, acum sintem in martie. Oamenii au inceput araturile de toamna si au ocolit gramezile de asfalt, ca n-au avut ce face. Asta e chimic, e cancerigen, o sa se imbolnaveasca lumea din griul rasarit aici“.
„Am auzit ca un kilometru de drum costa trei miliarde sa-l asfaltezi...“
Asfaltul din araturi este prezent pe alocuri in cantitati impresionante, spre nedumerirea satenilor care nu isi inchipuie cum le-a trecut lucratorilor prin cap sa il lase pe ogoarele lor si de care nu l-au folosit macar la altceva. „Asta e asfalt de cea mai buna calitate, nu reziduuri ce
le-a ramas dupa raschetare, si putea fi refolosit. Au avut ei grija sa il vinda prin sat, dar care l-au lasat pe cimp, o data ce s-a in