- Comentariu - nr. 63 / 30 Martie, 2002 Un calator strain din secolele trecute spunea ca pamantul romanesc este "Tara lui Frunza verde", frunza verde din inceputul cantecelor nascute din bogatia de verdeata si desimea frunzisului de codri, caci, spune acelasi calator strain: "de la Hotin, ai putea tine calea pana la Bucuresti numai pe sub umbra padurilor". Al Vlahuta spunea: "Suntem copiii codrului prin jumatate din trecutul nostru. Doina de acolo am invatat-o, arme din stejarii lui ne-am facut si mantuirea inauntrul lui am aflat". Oricine stie ca, in fata navalirilor straine, cei din sate si orase, care nu erau in stare sa-si poarte armele isi gaseau ascunzis in paduri - padurile salciilor dunarene, paduri de stejari sau de fagi in zonele colinare, sau padurile de brazi ale muntilor. De la daci si pana astazi, padurile ne-au fost singurii aliati credinciosi in luptele de aparare nationala, atunci cand fiecare arbore ne era frate de lupta si am putut infrunta vitregia vremurilor. In scrierile lui Paul din Alep de pe vremea lui Matei Basarab, reda ceea ce-i spusese vornicul de Campulung: "In loc de castele si cetati, avem acesti munti si aceste paduri, impotriva carora nici un dusman nu poate birui. Iar daca am fi avut castele pe pamantul nostru, turcii demult ne-ar fi gonit din ele. Iata din ce pricina turcii n-au putut niciodata sa cucereasca sau sa ramana in Tara Romaneasca". Tactica marilor nostri capitani de osti s-a bizuit si pe paduri. Capitanii de codru ai Tighinei si Orheiului, la rasarit tineau piept navalirilor de peste Nistru pana venea oastea Domnului Moldovei. Cand a trecut Dunarea oastea turceasca, Vlad Tepes nu a putut sa o infrunte la vaduri si s-a retras, mistuindu-se in codru. Stefan cel Mare a dat o lectie polonezilor in Codrii Cosminului, iar din cetatile de paduri ale Muntilor Apuseni, motii lui Horea, Closca si Crisan, iar mai tarziu ai lui A