Una dintre nedumeririle zilei de azi este asemănarea prea mare dintre comunism şi capitalism. Similitudinea dintre burger-ul de pe banda lustruită a fast-food-urilor şi chifteaua preconizată nu de mult în cantinele de la colţul blocului, te face să te gîndeşti că, la drept vorbind, deosebirea este o chestiune de ambalaj. Cei care au trăit sub ambele vremi constată uneori că marele scandal dintre cele două lumi, strigăturile convulsive de-o parte şi de alta a Cortinei de Fier, erau disproporţionate. Pentru că nici ei nu erau chiar atît de capitalişti - din moment ce admiteau redistribuirea socială - şi nici noi chiar atît de comunişti de vreme ce unii erau mai egali decît alţii. Poate că ambalajul este cea mai importantă diferenţă dintre cele două sisteme. Dincolo de faptul că noua epocă românească e un hibrid greu de centrat faţă de un model, pînă la urmă nici oamenii nu pot fi chiar atît de diferiţi. Toţi au nevoie de acea certitudine asupra zilei de mîine. Dacă atunci cultul acesta căpăta forma unei "conspiraţii esenţiale", acum varietatea complicităţilor şi a tehnicilor s-a diversificat proporţional cu cea a mizelor. În fond, odată diluată perspectiva vieţii de după viaţă, ce-i mai rămîne omului decît să-şi concentreze aspiraţiile asupra unei cît mai convenabile aşezări în lume. Miile de sloganuri consumiste au pulverizat îndemnul de a strînge comori în cer şi au transformat grija pentru Ziua de Apoi în cea pentru Sfînta zi de mîine. Problema perspectivei imediate are o formidabilă audienţă. Şi ce poate avea aici mai multă relevanţă decît dreptul inalienabil de a munci, a profesa, a face carieră. Tuburile cinescoape se încing harnice în a înfăţişa modelele de reuşită profesională ca modele existenţiale. Ajungem să ne îmbrăcăm şi să ne frizăm, să credem şi să iubim ca ei. Prototipul lor inundă insistent ca un paradis pisălog minţile năucite ale celor de pe