(...) Ne-am întrebat adeseori după prăbuşirea tragică a unui sistem agresiv şi total inadaptat provocărilor modernităţii, ce a rămas cu adevărat intact din matricea noastră spirituală naţională. Răspunsul care este cel mai evident şi care provoacă în acelaşi timp şi numărul cel mai mare de controverse este religia ortodoxă. Tradiţia religioasă este încă funcţională în toate ţările de credinţă ortodoxă, mai ales sub formele rurale ale tradiţiilor familiale, impregnate deja de-a lungul vremii de elemente păgîne şi folclorice datînd din vremea copilăriei creştinismului de pe aceste meleaguri. (...) Ortodoxia a avut şansa istorică să se descopere Apusului în urma a două convulsii istorice majore din secolul trecut: primul război mondial urmat de migraţia rusă "albă" în Occident - în special în Franţa - şi prăbuşirea cortinei de fier, însoţită de conflictele din ex-Iugoslavia şi fosta URSS. În prima perioadă menţionată, marile nume ale teologiei ortodoxe din exil, în frunte cu Berdiaev, au ştiut să practice ceea ce am putea denumi ca fiind o "didactică" ortodoxă asupra elitelor apusene, influenţîndu-ne decisiv (a se vedea doar filonul "preexistenţialist" care a fost exploatat intens chiar şi de tinerii noştri furioşi din anii '30) prin noutatea şi forţa gîndirii lor. Ortodoxia a beneficiat în acea vreme de ceea ce am denumi acum o "imagine pozitivă". În schimb, ortodoxia astăzi, aşa cum este ea percepută de elitele de la Bruxelles, este departe de a se bucura de "prestigiul" pe care îl avea în acei ani. Explicaţiile acestei stări de fapt sînt dificil de furnizat. Subiectul în ansamblul său este extrem de delicat, pericolul generalizării find prezent la tot pasul. Să începem totuşi prin a menţiona faptul că familiarizarea cu ortodoxia "politică" a ceea ce numim acum generic "Europa" s-a produs prin acceptarea Greciei în Comunitatea Europeană, din considerente de ord